StiripesurseDiasporaExistă unele progrese în negocierea acordului post-Brexit, dar se menţin divergenţe...

Există unele progrese în negocierea acordului post-Brexit, dar se menţin divergenţe substanţiale (Londra)

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele Consiliului European Charles Michel sunt de acord că s-au făcut unele progrese în negocierea relaţiei post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, dar există în continuare divergenţe semnificative în unele chestiuni, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de Reuters, potrivit agerpres

”Deşi au fost făcute unele progrese la discuţiile recente, ei au admis că rămân zone semnificative de divergenţă, mai ales privind pescuitul (…) Negociatorii şefi trebuie să lucreze intens în zilele următoare pentru a încerca să depăşească obstacolele”, a spus oficialul britanic.

Citește și : Jurnalistul Can Dundar a fost declarat FUGAR

Negociatorul-şef britanic David Frost a declarat, tot miercuri, în faţa Camerei Comunelor că, deşi vede o zonă de înţelegere cu UE pentru încheierea unui acord comercial, rămâne valabil termenul limită de 15 octombrie stabilit de premierul Boris Johnson pentru încheierea măcar a unui acord cadru, iar după această dată să se lucreze pentru detalierea acestuia.

În acelaşi timp, Regatul Unit se pregăteşte şi pentru scenariul inexistenţei unui asemenea acord la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, potrivit unei declaraţii date în aceeaşi zi de ministrul britanic responsabil pentru dosarul Brexit, Michael Gove. ”În timp ce noi vorbim, aceste pregătiri se intensifică (…) Desigur că ne dorim un acord, dar nu cu orice preţ”, a spus acesta.


Şi ”UE doreşte un acord, dar nu cu orice preţ”, i-a replicat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a apreciat că a sosit ”momentul ca Regatul Unit să-şi pună cărţile pe masă”.

Citește și : Germania și partenerii din UE pregătesc un răspuns comun la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb, premierul Johnson sugerând un acord după modelul celui încheiat de UE cu Canada.

Negocierile sunt complicate acum şi de un proiect de lege privind piaţa internă promovat de guvernul britanic în vederea menţinerii integrităţii pieţei britanice şi despre care Comisia Europeană avertizează că încalcă protocolul privind Irlanda de Nord din acordul de retragere din UE convenit între Bruxelles şi Londra.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.