StiripesursePoliticăExpert: Profesorii şi elevii şcolilor în limba română din Transnistria, 'ostatici'...

Expert: Profesorii şi elevii şcolilor în limba română din Transnistria, ‘ostatici’ ai regimului de la Tiraspol

Publicat:

Expert: Profesorii şi elevii şcolilor în limba română din Transnistria, ‘ostatici’ ai regimului de la Tiraspol

Tiraspolul a majorat unilateral taxele pentru serviciile comunale la şcolile cu predare în limba română din Transnistria şi refuză de aproape doi ani convocarea şedinţei grupurilor de lucru pentru educaţie care implică specialişti de pe ambele maluri ale Nistrului, în timp ce experţi de la Chişinău afirmă că astfel de acţiuni din partea Tiraspolului erau de aşteptat în contextul proceselor electorale din Republica Moldova, relatează vineri Radio Chişinău.

“Am prognozat intensificarea unor astfel de acţiuni, în special în contextul proceselor electorale în Republica Moldova (…), (dar şi) în contextul expirării contractului de tranzitare a gazelor, la sfârşitul anului 2024. Putem vedea presiuni asupra şcolilor cu predare în limba română şi probabil vom vedea şi presiuni asupra agricultorilor noştri, dar şi, ca de obicei, reţinerea unor cetăţeni moldoveni în stânga Nistrului. Sunt nişte scenarii deja cunoscute”, a declarat expertul în relaţii internaţionale Grigore Guzun de la WatchDog, un think-tank din Chişinău, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

Pericolele dinspre Transnistria sunt temperate de capabilităţile militare ale Ucrainei, care are dislocaţi în jur de 15.000 de militari la graniţa cu regiunea transnistreană, afirmă el. “Nivelul de risc nu este acum atât de ridicat, dar va creşte în apropierea scrutinului prezidenţial din acest an şi va atinge cote maxime la alegerile parlamentare de anul viitor”, a declarat Grigore Guzun pentru Radio Chişinău.

În acest context, directorul Executiv al Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, a subliniat necesitatea de a acorda o atenţie deosebită situaţiei şcolilor din stânga Nistrului, subliniind că Republica Moldova are obligaţia de a proteja copiii şi instituţiile de învăţământ din Transnistria, care sunt practic nişte “ostatici” în această regiune.


Profesorii, părinţii, elevii, dar şi fermierii din Dubăsari sunt foarte vulnerabili atunci când Tiraspolul vrea să tensioneze situaţia, afirmă el.

Guvernul de la Chişinău a promis să compenseze cheltuielile suplimentare după ce Tiraspolul a majorat unilateral taxele pentru serviciile comunale la şcolile cu predare în limba română din Transnistria.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

 

În acelaşi timp, Biroul Politici de Reintegrare din cadrul guvernului moldovean acuză Tiraspolul că refuză să creeze un mediu predictibil şi prielnic desfăşurării procesului educaţional în cele opt şcoli cu predare în limba română din regiune, potrivit postului de radio citat.

Din acest an a intrat în vigoare un nou Cod Vamal ale cărui prevederi obligă agenţii economici din regiunea transnistreană să achite taxe vamale bugetului de la Chişinău, la fel ca şi cei din dreapta Nistrului. Acest fapt a nemulţumit administraţia separatistă de la Tiraspol, care a ameninţat cu măsuri de răspuns, inclusiv cu majorarea taxelor pentru cele opt şcoli cu predare în limba română din regiunea transnistreană care se subordonează Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, notează Radio Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Costiuc îl acuză pe Marian că și-a promovat cumnata. Cum răspunde deputatul

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, susține că deputatul PAS Radu Marian și-ar fi promovat cumnata în funcția de șefă de direcție la Autoritatea...

Lingouri din aur, depistate în bagajele a trei pasageri la AIC

Forțele de ordine din Aeroport au documentat trei cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din aur, în urma controalelor efectuate asupra bagajelor de cală...

Relațiile cu Azerbaidjanul – subiect de discuții la MAE

Secretarul de stat Corina Călugăru a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Ulvi Bakhshaliyev. Citește și: Trubca renunță la mandatul de...

Trubca renunță la mandatul de deputat

Deputatul PAS, Alexandr Trubca, renunță la mandatul de deputat. El a făcut anunțul cu puțin timp în urmă pe pagina sa de socializare. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.