StiripesurseȘtirile zileiExperţi ai ONU declară că au 'dovezi solide' că Rwanda a...

Experţi ai ONU declară că au ‘dovezi solide’ că Rwanda a intervenit militar în estul RD Congo

Publicat:

Un grup de experţi ai Naţiunilor Unite au declarat că au “dovezi solide” că trupele rwandeze au condus operaţiuni militare în estul Republicii Democratice Congo între noiembrie 2021 şi iulie 2022 şi că Rwanda a sprijinit înaintarea acolo a grupului rebel M23, potrivit agerpres.  

Concluziile au fost cuprinse într-un raport confidenţial consultat joi de Reuters. Rwanda a negat acuzaţiile guvernului congolez că sprijină M23 şi că a trimis trupe în ţară.

Citește și : Amnesty International acuză armata ucraineană că a pus în pericol viaţa civililor

“Grupul (…) a adunat dovezi solide ale prezenţei şi operaţiunilor militare conduse de membri ai Forţelor de Apărare Rwandeze (RDF) pe teritoriul Rutshuru”, se arată în raport.

Membrii RDF au participat la atacuri comune cu luptători M23 împotriva armatei din RD Congo şi a grupurilor armate congoleze, şi au furnizat rebelilor arme, muniţie şi uniforme, se spune în raport.


Grupul rebel M23 a lansat în mai cea mai mare ofensivă într-un deceniu, ucigând zeci de civili, provocând strămutarea a zeci de mii de persoane şi capturând oraşe din apropierea graniţelor cu Rwanda şi Uganda.

M23 s-a format în 2012 pretinzând că apără interesele grupului etnic tutsi congolez împotriva miliţiilor conduse de hutu. Preşedintele Rwandei Paul Kagame este un fost lider al rebelilor tutsi ce a luptat împotriva forţelor guvernamentale hutu în ţara sa.

Citește și : Pompierii se luptă cu un incendiu de pădure în nord-vestul Spaniei

 

Genocidul din Rwanda, fostă colonie belgiană, a început la 7 aprilie 1994, când reprezentanţi radicali ai hutu, etnia majoritară în Rwanda, au început să ucidă membri ai minorităţii tutsi.

Masacrul s-a soldat cu aproximativ 800.000 de morţi potrivit ONU şi s-a încheiat după 100 de zile, după ce Frontul Patriotic Rwandez (RPF), fondat de etnici tutsi în afara graniţelor, a invadat ţara venind din Uganda, avându-l drept lider pe Paul Kagame, actualul preşedinte al Rwandei, amintesc agenţiile internaţionale de presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.