StiripesurseDiasporaExperţi chinezi vor participa la renovarea catedralei Notre-Dame din Paris

Experţi chinezi vor participa la renovarea catedralei Notre-Dame din Paris

Publicat:

Experţi chinezi vor participa la renovarea catedralei Notre-Dame din Paris, a anunţat miercuri agenţia de presă Xinhua, după semnarea unui acord între guvernele celor două ţări în timpul vizitei preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pe 15 aprilie 2019, un incendiu a distrus fleşa, acoperişul, orologiul şi o parte a arcadei catedralei Notre-Dame, provocând o uriaşă emoţie în lume şi un elan de solidaritate pentru salvarea şi restaurarea acestui monument emblematic al capitalei franceze, inclus în patrimoniul UNESCO.

Citește și : Poliția cehă anchetează comercializarea măștilor cu Hitler

Vestea a şocat numeroşi chinezi: cei care au studiat în Franţa, dar şi o mare parte a populaţiei, romanul “Notre-Dame de Paris” de Victor Hugo fiind foarte cunoscut în ţara asiatică.

“China şi Franţa vor stabili în 2020 tema, modalităţile şi experţii chinezi selectaţi pentru această colaborare”, a anunţat agenţia Xinhua. “Aceştia vor fi trimişi cât mai curând posibil să se alăture echipelor franceze, pentru a participa împreună la lucrările de renovare de pe teren”, a precizat agenţia de presă.


Ea a menţionat un acord semnat miercuri între directorul Biroului Patrimoniului Cultural Naţional Chinez, Liu Yuzhu, şi ministrul francez al culturii, Franck Riester, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron şi al omologului său chinez Xi Jinping.

Nu au fost furnizate detalii privind rolul exact pe care îl pot juca aceşti experţi chinezi.

“China a acumulat o bogată experienţă în protejarea vestigiilor culturale şi a cooperării internaţionale”, a declarat Liu Yuzhu într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei sale.

Citește și : Franța ia noi măsuri privind migrația

“Acest proiect va lărgi considerabil orizonturile cooperării sino-franceze în domeniul patrimoniului cultural’, a adăugat el, afirmând că Notre-Dame reprezintă “o bijuterie excepţională a civilizaţiei umane”.

Consolidarea catedralei progresează lent la aproximativ şapte luni de la incendiu. Principalul arhitect al lucrărilor a estimat în octombrie că reconstrucţia ar putea dura cinci ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.