StiripesurseSocialExpoziția „Salonul de primăvară" și-a deschis ușile pentru iubitorii de frumos

Expoziția „Salonul de primăvară” și-a deschis ușile pentru iubitorii de frumos

Publicat:

Un spațiu al dialogului între artiștii din diferite generații a fost inaugudat la Chișinău. Expoziția „Salonul de primăvară” și-a deschis larg ușile pentru iubitorii de artă. Lucrările, ce reflectă tendința continuă spre modernitatea limbajului plastic, sunt prezentate în galeria „Constantin Brâncuși”, iar în luna mai vor fi expuse în România, scrie radiomoldova.md.

Inga Edu a ales pentru „Salonul de primăvară” o compoziție inspirată de locurile pitorești de la Duruitoarea Veche.

Pentru un artist plastic anul începe cu primăvara, totuși, pentru că apar culorile, apar nuanțele, apar emoțiile. Toată lumea se trezește și iată, noi, pictorii ne trezim să venim cu această expoziție frumoasă, plină de culoare, emoții pozitive.

„Pentru mine orice expoziție este așteptată, dorită. Eu sunt născut primăvara și-mi pare foarte bine, deoarece când e posomorât timpul nici nu pot lucra”, mărturisește artistul plastic Victor Hristov.

Sergiu Coțofană și-a redat admirația față de două mari culturi universale.


Cultura antichității și cultura Renașterii. Aceste două culturi care au stat la baza artelor contemporane.

Printre lucrările de pictură, sculptură, grafică, imprimeuri pe mătase, se evidențiază un portret, pictat în 1986 de maestrul Mihail Grecu. Lucrarea a intrat recent în patrimoniul Uniunii Artiștilor Plastici printr-o donație făcută de fiica artistului, Tamara Grecu.

„Este un portret al scriitoarei Leonida Lari și, de fapt, este însoțit și de un citat prin care Mihail Grecu își împărtășea dragostea față de lume, artă, om”, spune președinta Uniunii Artiștilor Plastici, Florina Breazu.

Vizitatorii au rămas impresionați de profunzimea lucrărilor expuse.

9211469d ac60 497b b205 93dcd6acd71a

Îmi plac lucrările, sunt foarte interesante, frumoase. În unele se simte fiorul primăverii.

4765872d fde6 4e9a 8862 e3d03e927825

Fiecare compoziție îți trezește emoții diferite, unele te întorc în copilările, unde totul era senin, nevinovat. A fost mai dificil să privesc o lucrare, care reprezenta o durere imensă, am încercat s-o înțeleg.

96ef16c0 785a 490d b7c5 4f369d30f883

Lucrările din Salonul de primăvară vor ajunge în luna mai peste Prut.

„În funcție de selectarea tablourilor pentru această expoziție, vom merge să deschidem două expoziții în România. Una la Muzeul Țăranului Român la București, a doua expoziție va fi găzduită de Muzeul Național de Artă din Piatra Neamț”, a specificat Florina Breazu.

f64e7da6 6c01 4c06 b284 37f82c5d9968

Expoziția „Salonul de primăvară” poate fi văzută la Galeria „Constantin Brâncuși” până pe 20 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.