StiripesurseDiasporaExtinction Rebellion a dat startul protestelor în mai multe oraşe din...

Extinction Rebellion a dat startul protestelor în mai multe oraşe din lume

Publicat:

Mişcarea internaţională Extinction Rebellion, care îşi propune să-i oblige pe politicieni să întreprindă mai multe acţiuni pentru combatarea schimbărilor climatice, şi-a început luni protestele în mai multe oraşe ale lumii, ocupând artere importante din apropierea clădirilor guvernamentale, relatează dpa, potrivit agerpres.

Poliţia londoneză a anunţat că, până la ora 07:00 GMT, arestase 21 de activişti de mediu ai grupării Extinction Rebellion. Aceasta a dat duminică startul a două săptămâni de acţiuni de nesupunere civilă pentru a cere acţiune guvernamentală urgentă vizând reducerea emisiilor de CO2.

Citește și : SUA vor ajuta statele baltice să îşi securizeze reţelele energetice

Reporterii agenţiei Reuters au relatat din cartierul guvernamental Westminster că activiştii au blocat un pod şi mai multe artere rutiere.

La Berlin, activiştii mişcării Extinction Rebellion şi-au început protestul printr-un marş de la tabăra lor de lângă birourile cancelarului Angela Merkel spre un mare punct giratoriu din apropiere.


Militanţii, al căror număr era estimat în jurul orei 04:00 la circa 1.000 de persoane, au ocupat şi blocat traficul în intersecţie, unde converg cinci artere importante, a indicat poliţia.

Ministrul de interne al Berlinului, Andreas Geisel, a declarat că autorităţile vor monitoriza adunările şi le vor lăsa să se desfăşoare un timp, dar vor reacţiona dacă se va recurge la violenţă sau dacă vor fi afectate infrastructuri critice, cum ar fi aeroporturile.

Mişcarea, cunoscută sub iniţialele XR, a desfăşurat luni dimineaţă un protest în capitala Noii Zeelande, Wellington, în cursul căruia mai multe de 30 de persoane au fost arestate. Sute de membri au blocat străzile centrale, intrările în ministere şi au luat cu asalt o bancă din oraş.

Activiştii s-au aşezat în cerc pentru a bloca traficul în apropierea parlamentului, au declarat organizatorii.

Sute de demonstranţi au blocat străzi şi în Australia, pentru a marca începutul protestului.

Citește și : Coreea de Nord respinge orice dialog pe dosarul nuclear atât timp cât SUA nu îşi schimbă atitudinea

La Sydney, poliţia a arestat 30 de persoane, care au refuzat să se conformeze ordinului de a debloca accesul pe o arteră spre gara centrală.

În Olanda, un mare târg din centrul Amsterdamului a fost de asemenea blocat de activişti XR.

Gruparea a anunţat că va organiza acţiuni în 60 de oraşe ale lumii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.