StiripesurseDiasporaFamilia cere suspendarea a patru agenţi după moartea unui curier în...

Familia cere suspendarea a patru agenţi după moartea unui curier în urma unui control de poliţie

Publicat:

Familia unui bărbat de 42 de ani decedat în urma unei intervenţii a poliţiei în ianuarie, la Paris, a cerut marţi guvernului francez suspendarea celor patru poliţişti implicaţi, într-un context în care manifestaţiile împotriva violenţelor forţelor de ordine au adunat mii de persoane în mai multe oraşe din ţară, relatează AFP, scrie agerpres.

La 3 ianuarie, Cédric Chouviat, un curier cu scooter, a fost victima unei crize cardiace în preajma Turnului Eiffel, după ce fusese imobilizat la sol, cu casca pe cap, de trei poliţişti în urma unui control rutier tensionat, în timp un al patrulea agent filma.

Citește și : Liderii din UE se vor întâlni fizic la jumătatea lunii viitoare

Transportat în stare critică la spital, bărbatul a murit două zile mai târziu, în urma unei asfixii ‘cu fractură de laringe’, conform primelor elemente ale autopsiei.

Ulterior a fost deschisă o anchetă pentru ‘omor involuntar’.


Luni, însă, cazul a revenit în atenţia publică în Franţa în urma rezultatelor expertizei judiciare.

În timp ce era imobilizat la sol şi încătuşat de poliţişti, Cédric Chouviat a spus de şapte ori ‘Mă sufoc’, cuvinte pe care cei patru agenţi pasibili acum de inculpare dau asigurări că nu le-au auzit, conform avocaţilor lor, care invocă zgomotele ambientale de pe cheiul Senei şi cele din timpul luptei.

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, Sofia Chouviat, fiica victimei, a spus că aşteaptă un ‘răspuns solemn de la preşedintele Emmanuel Macron’. ‘Nu înţelegem de ce (cei patru poliţişti) nu au fost încă suspendaţi, nu înţelegem de ce tehnica de arestare (de imobilizarea prin strangulare) nu a fost încă interzisă’, a afirmat ea.

Ministrul de interne Christophe Castaner a anunţat în iunie renunţarea pe viitor la această tehnică, dar ea rămâne deocamdată autorizată în aşteptarea definirii unei metode alternative.

După incidentele ocazionate de manifestaţiile ‘Vestelor galbene’ în iarna lui 2018-2019, chestiunea violenţelor poliţiei a revenit în prim-plan în Franţa în siajul mişcării mondiale declanşate de moartea lui George Floyd, un afroamerican asfixiat de un poliţist alb la Minneapolis.

Citește și : ŞOC în lumea tenisului mondial! Novak Djokovic este INFECTAT cu coronavirus

În mai multe oraşe franceze au avut loc proteste pentru denunţarea violenţelor forţelor de ordine.

Marţi, un poliţist a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru lovirea unei protestatare în vârstă de 62 de ani, în timpul unei manifestaţii a ‘Vestelor galbene’ la Strasbourg, în ianuarie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.