StiripesurseDiasporaFamiliile victimelor tragediei zborului MH17 primesc despăgubiri de peste 16,5 milioane...

Familiile victimelor tragediei zborului MH17 primesc despăgubiri de peste 16,5 milioane de dolari

Publicat:

Familiile victimelor tragediei zborului MH17 au primit, joi, dreptul la despăgubiri în valoare de peste 16,5 milioane de dolari din partea unui tribunal olandez, relatează CNN , scrie news.ro .

După ce au fost analizate cele 306 cereri de despăgubire, conform legislaţiei ucrainene, ”despăgubirea pentru daune morale, inclusiv daune emoţionale” a fost ”acordată pentru o sumă totală care depăşeşte 16 milioane de euro (16,5 milioane de dolari)”, se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Districtual de la Haga.

Citește și: Macron susţine ideea lui Lula de a organiza COP în Amazonia în 2025

Comunicatul de presă a menţionat că, deşi în conformitate cu legea ucraineană, partenerii de acelaşi sex nu au dreptul să pretindă despăgubiri, instanţa a decis să nu aplice această excludere, deoarece ar intra în contradicţie cu ”interzicerea discriminării”.

Cei trei acuzaţi, Leonid Harchenko, Serghei Dubinski şi Igor Ghirkin, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, după ce instanţa a decis că doborârea zborului MH17 a avut ”consecinţe atât de devastatoare” încât ”o perioadă limitată în arest nu va fi suficientă”, potrivit comunicatului de presă.


Citește și: Biden îi felicită pe republicani pentru victoria obţinută în Camera Reprezentanţilor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.