StiripesurseȘtirile zileiFaţa nevăzută a Lunii este mai rece comparativ cu cea vizibilă...

Faţa nevăzută a Lunii este mai rece comparativ cu cea vizibilă de pe Pământ (studiu)

Publicat:

Oamenii de ştiinţă chinezi au descoperit că mantaua de pe partea îndepărtată a Lunii este mai rece comparativ cu cea vizibilă de pe Pământ. Descoperirea a fost realizată după analiza probelor de sol de pe partea nevăzută a Lunii, colectate de sonda selenară chineză Chang’e-6, transmit luni agenţiile Xinhua şi EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Această descoperire oferă dovezi petrologice şi geochimice asupra diferenţei de temperatură dintre mantaua de pe partea vizibilă şi cea de pe partea ascunsă a Lunii, furnizând setul de date esenţiale necesare pentru a înţelege evoluţia satelitului natural al Pământului.

Citeşte şi: Un moldovean şi-a pierdut viaţa într-o explozie, în Italia – Stiripesurse.md

Studiul a fost realizat de Institutul de Cercetare a Geologiei Uraniului din Beijing (BRIUG), Universitatea din Beijing şi Universitatea din Shandong şi a fost publicat în revista ştiinţifică Nature Geoscience.

Într-o declaraţie acordată ziarului local Global Times, He Sheng, cercetător la BRIUG, a declarat că studiile anterioare au identificat “contraste pronunţate” în topografia, distribuţia elementelor şi caracteristicile rocilor între cele două feţe ale Lunii.


Faţa vizibilă este relativ plată şi extinsă, găzduind numeroase “mări lunare”, care acoperă peste 30% din suprafaţa sa şi fiind bogată în elemente radioactive. Faţa nevăzută este plină de râpe, canioane şi stânci, prezintă “mări” pe doar 1% până la 2% din suprafaţă şi este relativ lipsită de elemente radioactive.

Potrivit lui He, această “natură duală” este strâns asociată cu formarea şi istoria evolutivă a Lunii.

“Studiile anterioare asupra ‘dualităţii’ Lunii s-au bazat în principal pe teledetecţie, date de detecţie geofizică şi simulări numerice, însă probele de sol selenar de pe faţa nevăzută, aduse de Chang’e 6, ne-au oferit oportunitatea de a efectua cercetări directe şi detaliate asupra diferenţelor dintre faţa vizibilă şi cea îndepărtată a Lunii”, a remarcat cercetătorul.

Rezultatele au arătat că temperatura de cristalizare a probelor de bazalt prelevate de Chang’e 6 era de aproximativ 1.100 de grade Celsius, cu aproximativ 100 de grade Celsius mai mică în comparaţie cu probele colectate de pe faţa vizibilă a Lunii.

“Gradul relativ redus de evoluţie a Lunii şi caracteristicile sale de modificare tardivă o transformă într-o referinţă valoroasă pentru studierea istoriei Pământului. Diferenţele semnificative dintre faţa vizibilă şi cea ascunsă ar trebui, de asemenea, să ofere informaţii despre evoluţia Pământului”, a explicat Li Ziying, cercetător-şef la Corporaţia Nucleară Naţională din China (CNNC).

China pregăteşte în prezent noi misiuni selenare fără echipaj uman, precum Chang’e 7, programată pentru 2026 cu destinaţia Polul Sud al Lunii, şi Chang’e 8, prevăzută pentru 2029, cu participarea a 11 ţări, care va pune bazele pentru viitoare misiuni cu echipaj.

Ţara asiatică a investit masiv în programul său spaţial şi a reuşit să plaseze sonda Chang’e 4 pe faţa nevăzută a Lunii – o premieră – şi să trimită un rover pe solul marţian, devenind a treia ţară, după Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică, care a realizat o misiune pe Marte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.