Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite a autorizat utilizarea a încă două loturi de vaccinuri într-o singură doză pentru Covid-19 ale Johnson & Johnson produse la fabrica din Baltimore a Emergent BioSolutions, care a avut probleme legate de siguranţa producţiei, transmite Reuters, scrie news.ro .
FDA a autorizat în total 11 loturi de vaccinuri produse la fabrica respectivă.
Citește și : Un virolog german avertizează că nu trebuie să se renunţe la instrumentul important al testării pe scară largă
În aprilie, autorităţile americane au oprit producţia la fabrica respectivă după ce ingredientele din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, produs şi el în fabrică la acea vreme, au contaminat un lot de vaccin J&J.
Autorizarea acordată vineris-a bazat pe o revizuire amănunţită a documentelor fabricii şi a testelor de calitate de către producător şi luând în considerare actuala urgenţă de sănătate publică legată de Covid-19, a anunţat agenţia de sănătate într-un comunicat.
Se estimează că între 30 şi 50 de milioane de doze de vaccin Covid-19 ale Johnson & Johnson, ffabricate la începutul acestui an, au rămas depozitate în uzina din Baltimore de multe săptămâni, aşteptând undă verde din partea autorităţilor de reglementare din SUA pentru a fi livrate, au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu problema.
Citește și : Poliţia a descoperit o plantaţie de canabis ilegală în interiorul unui fost hotel în vestul Germaniei











