StiripesurseDiasporaFestivalul internaţional de benzi desenate de la Angouleme a acordat trofeul...

Festivalul internaţional de benzi desenate de la Angouleme a acordat trofeul Fauve d’or tânărului Jeremie Moreau

Publicat:

Festivalul internaţional de benzi desenate de la Angouleme, Franţa, cel mai amplu eveniment european dedicat celei de-a noua arte, a acordat sâmbătă trofeul Fauve d’or tânărului desenator Jeremie Moreau, informează AFP.

În vârstă de 30 de ani, Jeremie Moreau a fost recompensat pentru cartea sa ”La saga de Grimr”, o poveste din Islanda secolului al XVIII-lea, potrivit agerpres.

Considerat cel mai bun album de limbă franceză al anului, cartea lui Moreau spune povestea unul tânăr rebel pe nume Grimr, un uriaş cu păr roşu care trăieşte într-o ţinut ostil şi se află în căutarea identităţii.

Citește și : Donald Trump îndeamnă la o „acţiune decisivă” împotriva talibanilor în urma atentatului de la Kabul

Pentru a da viaţă acestei epopei sălbatice, Jeremie Moreau a lucrat în acuarelă în nuanţe de albastru, verde şi brun. Autorul foloseşte puţin text, imaginile fiind cele care dau forţă poveştii.


Acesta este cel de-al treilea album semnat de Jeremie Moreau, un tânăr talentat care, în scurta sa carieră, a obţinut deja premiul pentru bandă desenată şcolară în 2005, premiul tânărul talent la festivalul de la Angouleme şi cel pentru cea mai bună bandă desenată francofonă, în 2012, şi premiul librăriilor care vând benzi desenate în 2013.

Este cel mai tânăr laureat al Fauve d’or din 1997.

A concurat cu alţi nouă autori dintre care patru femei.

Printre aceştia, Marion Montaigne a obţinut premiul publicului/Cultura pentru albumul său ”Dans la combi de Thomas Pesquet”, despre astronautul care a petrecut peste 200 de zile pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Marion Montaigne, în vârstă de 37 de ani, a mai primit acest premiu şi în 2013, cu lucrarea ”Tu mourras moins bęte, volumul 2”.

Juriul i-a acordat un premiu special lui Marion Fayolle, pentru ”Les amours suspendues”.

Australianul Simon Hanselmann a primit premiul pentru seria ”Megg, Mogg & Owl: Happy Fucking Birthday”.

Cea de-a 45-a ediţie a festivalului de la Angouleme se încheie duminică.

Anul viitor, festivalul va fi prezidat de americanul Richard Corben, care a primit anul acesta marele premiu al oraşului Angouleme, o alegere controversată întrucât ilustratorul este cunoscut pentru poveştile sale horror sau SF, dar şi pentru stereotipia personajelor feminine.

Anul trecut, trofeul Fauve d’or a fost obţinut de Eric Lambé şi Philippe de Pierpont pentru cartea lor ”Paysage apres la bataille”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.