StiripesurseDiasporaFidesz-ul lui Orban 'nu prea ar vrea' o alianţă cu Salvini...

Fidesz-ul lui Orban ‘nu prea ar vrea’ o alianţă cu Salvini în Parlamentul European

Publicat:

Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban nu vede multe şanse pentru o colaborare cu grupul de extremă dreapta al premierului italian Matteo Salvini în Parlamentul European, a declarat joi şeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, citat de Reuters, potrivit agerpres.

”Îl respectăm pe vicepremierul italian, respectăm guvernul italian şi rezultatele care au făcut din Liga Nordului cel mai puternic partid italian după alegerile pentru Parlamentul European”, a spus Gulyas. ”Totuşi, nu văd multe şanse pentru o cooperare la nivel de partid sau într-un grup parlamentar comun”, a adăugat el.

Citeşte şi: Un vapor de agrement S-A SCUFUNDAT în Dunăre. Şapte pasageri sunt morţi, 19 sunt daţi dispăruţi! – FOTO/VIDEO

Încercarea lui Orban de a se apropia de lideri ai extremei drepte din UE înaintea alegerilor europene i-a iritat pe aliaţii săi din Partidul Popular European (PPE), din care Fidesz a fost suspendat din cauza criticilor Bruxelles-ului faţă de situaţia statului de drept în Ungaria şi în urma unei campanii cu afişe stradale desfăşurată în Ungaria împotriva preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Premierul ungar a spus la începutul acestei luni că va căuta în mod activ să colaboreze cu vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul formaţiunii Liga, însă nu a clarificat dacă ar fi dispus să se alăture în noul Parlament European unui grup eurosceptic din care ar putea face parte şi acesta.


Totuşi, nici partidul Fidesz şi nici formaţiunea conservatoare poloneză Lege şi Justiţie (PiS) nu au participat la o reuniune a partidelor naţionaliste europene găzduită de Salvini la Milano cu o săptămână înaintea scrutinului europarlamentar.

Citeşte şi: 21 de pelerini mexicani au murit într-un groaznic accident rutier – FOTO/VIDEO

Într-un alt gest aparent conciliant faţă de PPE, guvernul ungar a comunicat joi, tot prin vocea lui Gergely Gulyas, suspendarea pe termen nedefinit a lansării unui nou sistem de instanţe administrative pentru a permite ca disputele despre independenţa justiţiei să fie rezolvate. Ungaria a adoptat anul trecut o lege pentru crearea acestor instanţe supravegheate direct de ministrul justiţiei, o decizie despre care criticii spun că ar putea permite amestecul politic în chestiuni judiciare. “Considerăm că legea respectă standardele şi cerinţele europene privind statul de drept. Totuşi, sistemul instanţelor administrative a fost subiect de dezbateri în Europa, care au pus sub semnul întrebării pe nedrept independenţa justiţiei”, a explicat Gulyas, susţinând însă că nu există nicio legătură între această decizie şi suspendarea Fidesz din PPE.

Pe de altă parte, secretarul de stat ungar pentru comunicare şi relaţii internaţionale, Zoltan Kovacs, a declarat miercuri că guvernul de la Budapesta nu îl va susţine pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene nici pe candidatul popularilor europeni, Manfred Weber, şi nici pe cel al socialiştilor europeni, Frans Timmermans. Executivul ungar va susţine pentru acest post numai un candidat care va respecta statele membre ale UE, care nu va folosi standarde duble, va încerca să oprească migraţia ilegală şi va apăra valorile creştine ale Europei, a indicat oficialul ungar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.