StiripesurseȘtirile zileiFilat acuză Guvernul și ANRE de furtul a zeci de milioane...

Filat acuză Guvernul și ANRE de furtul a zeci de milioane de euro de la moldoveni

Publicat:

Fostul premier Vlad Filat acuză Guvernul și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de furtul, timp de 5 luni, a  47,5 milioane de euro din buzunarele cetățenilor.

Citește și: A început perioada de înregistrare pentru votul prin corespondență!

„De la începutul anului, avertizez: criza energetică nu este doar o consecință a contextului regional – este o schemă cinică prin care moldovenii sunt taxați excesiv, cu protecția Guvernului și complicitatea ANRE”, scrie Filat pa pagina sa de socializare.

Fostul premier liberal-democrat prezintă calculele din ultimele luni și diferența între prețul de achiziție a energiei electrice și tarifele stabilite pentru populație.

„Iată cifrele, lună cu lună: Ianuarie: 434.000 MWh achiziționați la un preț mediu de 129,7 EUR/MWh, tarif aplicat de ANRE: 145 EUR/MWh.  Diferență: 6,64 milioane euro în plus. Februarie: 403.000 MWh la 137,53 EUR/MWh. Diferență: 3,01 milioane euro.  Martie: 384.000 MWh la 119,85 EUR/MWh.  Diferență: 9,66 milioane euro.  Aprilie: 339.000 MWh la 109 EUR/MWh. Diferență: 14,2 milioane euro.  Mai: 318.000 MWh la 106,6 EUR/MWh. Diferență: 14 milioane euro (estimare conservatoare, calculat față de același tarif de 145 EUR/MWh). În total, 47.510.000 de euro luați de la cetățeni printr-un tarif umflat și justificat birocratic.  În 5 luni! Proiecția pentru întregul an: peste 110 milioane euro. Unde sunt banii? Nu sunt în contul Energocom. Nu sunt în bugetul de stat”, conchide Filat.


Ieri, după ce SA „Energocom” a prezentat volumul, sursa și prețul de achiziție a energiei electrice, mai multe voci au cerut micșorarea tarifelor la energia electrică pentru populație.

În replică, ANRE a explicat că prețurile reglementate pentru energia electrică se stabilesc în baza costurilor anuale prognozate, care includ atât perioade cu prețuri ridicate, cât și cu prețuri mai scăzute, fiind calculate ca o medie anuală pentru a asigura predictibilitate și stabilitate.

Potrivit metodologiei în vigoare, ajustarea tarifelor se face doar dacă există o abatere mai mare de 5% față de costurile reale de furnizare, confirmate de date financiare, iar un preț scăzut într-o anumită lună nu determină automat reducerea tarifelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.