StiripesurseȘtirile zileiFilipinezii care NU poartă masca în mod corect vor fi ARESTAŢI

Filipinezii care NU poartă masca în mod corect vor fi ARESTAŢI

Publicat:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ordonat Poliţiei să îi aresteze pe rezidenţii care nu poartă corect masca sanitară, inclusiv pe cei care o ţin sub nivelul nasului, în contextul în care această ţară se confruntă cu o creştere consistentă a cazurilor de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Duterte a lansat această nouă directivă după o întâlnire a grupului său de lucru dedicat COVID-19, potrivit unui videoclip transmis miercuri seară de biroul său de presă şi în care se poate vedea că toţi participanţii purtau măşti sanitare, cu excepţia sa.

Citeşte şi: Pentagonul se teme de tot ce-i mai rău! Racheta chinezilor se poate prăbuşi într-o zonă populată – Black News

Mii de oameni au fost sancţionaţi pentru încălcarea regulilor adoptate pentru combaterea COVID-19 de când restricţiile au fost înăsprite la sfârşitul lunii martie în capitala Manila şi în provinciile învecinate din cauza unei creşteri considerabile a numărului de contaminări.

Ministrul Justiţiei şi şeful Poliţiei au cerut agenţilor să acorde amenzi sau ore de muncă în serviciul comunităţii celor care încalcă regulile mai degrabă decât să-i aresteze, după moartea unui bărbat care, pentru încălcarea interdicţiei de circulaţie pe perioada nopţii, a fost forţat de către poliţie să efectueze o sută de flexiuni.


Cu toate acestea, preşedintele Duterte a declarat că Poliţia trebuie să fie dură cu persoanele care poartă incorect masca sanitară, inclusiv cu cei care o ţin sub nivelul nasului.

“Ordinele mele către Poliţie sunt de a aresta persoanele care nu poartă masca în mod corect şi de a investiga de ce fac acest lucru”, a precizat preşedintele filipinez.

Citeşte şi: IFPMA este ‘dezamăgită’ de suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 – Black News

Anul trecut, şeful statului, cunoscut pentru declaraţiile sale controversate şi uneori pentru insultele sale, a declarat că forţele de securitate ar trebui să deschidă focul asupra oricărei persoane care creează “dezordine” în zonele aflate în lockdown. Acea declaraţie i-a adus critici acerbe din partea organizaţiilor pentru drepturile omului.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Harry Roque, a confirmat că poliţiei i-a fost transmis ordinul de a face arestări, precizând că este posibilă o detenţie de 12 ore.

Filipine, o ţară cu o populaţie de 108 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent peste un milion de cazuri de COVID-19. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.