StiripesurseȘtirile zileiFinancial Times: Elitele economice se tem că modelul capitalist s-ar putea...

Financial Times: Elitele economice se tem că modelul capitalist s-ar putea confrunta cu ‘lupta de clasă’ sau cu o revoluţie

Publicat:

Membri ai elitelor economice şi de afaceri au exprimat preocupare, în cursul unei reuniuni desfăşurate în SUA, în legătură cu problemele care riscă să afecteze modelul capitalist, enumerând, printre altele, riscurile “luptei de clasă” şi “revoluţiei”, informează Financial Times, scrie Mediafax.

La reuniunea anuală a Institutului Milken, desfăşurată în Beverly Hills, au fost prezente personalităţi politice şi din domeniul afacerilor, inclusiv Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, şi David Solomon, directorul general al companiei Goldman Sachs. (…) În pofida stării generale de optimism privind perspectivele economiei SUA şi ale pieţelor financiare, unele dintre cele mai mari nume de pe Wall Street şi din mediile corporative din America au exprimat preocupare privind sănătatea modelului economic care i-a făcut milionari şi miliardari, comentează editorialiştii Andrew Edgecliffe-Johnson, Lindsay Fortado şi James Fontanella-Khan, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul “O reuniune a elitelor evidenţiază îngrijorarea privind «lupta de clasă» şi «revoluţia» / Michael Milken invocă idei ale lui Margaret Thatcher în contextul dezbaterii pe tema ameninţărilor la adresa capitalismului”.

Citește și : La un pas de tragedie – Un Boeing 737 a ratat aterizarea şi a aterizat într-un râu în Florida. 21 de persoane, rănite (VIDEO)

O idee care s-a conturat la conferinţă a fost următoarea: este supremaţia capitalismului ameninţată de socialism? Michael Milken a prezentat o înregistrare cu Margaret Thatcher, realizată cu doi ani înainte de a deveni premier al Marii Britanii. “Capitalismul are o bază morală; pentru a fi liber, trebuie să fii capitalist”, declara la acea vreme Margaret Thatcher.

Eric Schmidt, fostul preşedinte al trustului Alphabet, a exprimat propriile preocupări. “Sunt îngrijorat de riscul reascensiunii socialismului, întrucât capitalismul este sursa noastră de prosperitate colectivă ca naţiune”, a declarat Eric Schmidt, aşezat alături de Ivanka Trump.


Michael Milken l-a întrebat pe Ken Griffin, miliardarul care a fondat trustul de investiţii Citadel, de ce tinerii americani şi-au pierdut încrederea în sistemul economiei de piaţă, prezentând un sondaj care arată că 44% dintre persoanele care au vârste între 30 şi 40 de ani ar prefera un sistem socialist.

“Tu şi cu mine am crescut într-o altă perioadă, în care era Războiul Rece şi exista o dezbatere în SUA despre avantajele şi dezavantajele socialismului comparativ cu libertatea economică de care ne bucurăm în ţara noastră”, a răspuns Griffin, explicând că “soluţiile au fost date” prin destrămarea Uniunii Sovietice. Generaţia tânără care susţine socialismul este formată din “oameni care nu cunosc istoria”, a subliniat Ken Griffin.

Citește și : Coreea de Nord a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei

Alan Schwartz, de la compania de investiţii Guggenheim Partners, a declarat: “(…) Dacă analizăm situaţia prin prisma ideologiilor de dreapta şi de stânga, ceea ce apare clar este lupta de clasă. De-a lungul secolelor, sunt două lucruri pe care le-am văzut atunci când oamenii au crezut că elitele au prea mult: fie au fost elaborate legi pentru redistribuirea bogăţiei, fie a avut loc o revoluţie pentru redistribuirea sărăciei. Acestea sunt cele două opţiuni la nivel istoric, iar dezbaterea lor cu argumentul că «nu, este capitalismul» sau «nu, este socialismul» generează revoluţii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.