StiripesurseCultură și MediaDiverseFlorida adoptă o lege care limitează accesul minorilor la reţelele sociale

Florida adoptă o lege care limitează accesul minorilor la reţelele sociale

Publicat:

Florida adoptă o lege care limitează accesul minorilor la reţelele sociale

Guvernatorul statului american Florida, Ron De Santis, a semnat luni o lege care vizează restricţionarea accesului minorilor sub 16 ani la reţelele sociale, într-un moment în care efectul acestor platforme asupra adolescenţilor suscită îngrijorări în Statele Unite, transmite AFP.

Legea, care va intra în vigoare în ianuarie anul viitor în acest stat din sud-estul SUA, stipulează că persoanele cu vârsta sub 14 ani nu îşi vor putea crea cont pe o reţea socială. Adolescenţii cu vârsta între 14 şi 15 ani vor avea nevoie de acordul părinţilor pentru a se înregistra pe aceste platforme, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

“Încercăm să îi ajutăm pe părinţi să navigheze pe teren foarte dificil”, a declarat guvernatorul republican la momentul semnării textului.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Florida şi principalul iniţiator al proiectului, Paul Renner, a salutat adoptarea legii. “Ştim (…) că pe reţelele sociale sunt comise mai multe infracţiuni împotriva copiilor decât oriunde altundeva”, a spus el. “Ştim, de asemenea, că reţelele sociale au un efect devastator asupra sănătăţii mintale a copiilor noştri”, a adăugat Renner.


Majoritatea platformelor stabilesc vârsta minimă pentru a deschide un cont la 13 ani, însă această regulă este uşor de ocolit.

Unii critici ai legii susţin că depinde de părinţi, şi nu de autorităţi, să monitorizeze modul în care copiii lor utilizează reţelele sociale. Alţii sunt îngrijoraţi de o posibilă încălcare a Primului Amendament din Constituţia SUA care garantează libertatea de exprimare.

Paul Renner a combătut aceste argumente spunând că platformele creează o dependenţă dăunătoare. “Permanenta consultare, ‘like-urile’ şi inimile care oferă un pic de dopamină (…) ne încurajează să rămânem online din ce în ce mai mult”, a spus el.

Ron De Santis respinsese un alt proiect de lege care interzicea utilizarea reţelelor sociale de către persoanele sub 16 ani pe motiv că textul nu ţinea cont suficient de mult de dorinţele părinţilor.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

Guvernatorul, candidat la următoarele alegeri prezidenţiale din SUA, a declarat în repetate rânduri că părinţii trebuie să deţină mai mult control asupra deciziilor referitoare la copiii lor, în special în materie de educaţie.

În Florida, ca şi în alte state americane, legiuitorii au căutat să acorde părinţilor mai multă influenţă în domenii considerate controversate, cum ar fi cursuri pe subiecte legate de orientarea sexuală şi identitatea de gen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.