StiripesurseȘtirile zileiFluviul Rio Negro, la cel mai înalt nivel; peste 24.000 de...

Fluviul Rio Negro, la cel mai înalt nivel; peste 24.000 de familii, afectate de inundaţii în regiunea amazoniană

Publicat:

Fluviul Negru (Rio Negro), unul din cei mai importanţi afluenţi ai Amazonului din Brazilia, a atins cel mai înalt nivel de la începerea înregistrărilor în 1902, crescând până la 30 de metri în oraşul Manaus, a anunţat sâmbătă portalul de ştiri G1, informează dpa, potrivit agerpres.  

Peste 24.000 de familii au fost afectate de inundaţii.

Rio Negro se varsă în Amazon lângă Manaus şi este supus unor fluctuaţii puternice în timpul sezonului ploios şi uscat.

Citește și : Proteste la graniţa Belarusului cu Polonia şi Lituania. Se cer sancţiuni împotriva lui Lukaşenko

În 2010, fluviul a înregistrat cel mai scăzut nivel, de doar 13.63 metri.


Întregul stat Amazonas a cunoscut recent inundaţii severe, iar starea de urgenţă a fost declarată în 48 din 62 de oraşe.

În comunităţile rurale, inundaţiile au distrus o mare parte din recolte.

Cu toate acestea, alte regiuni ale Braziliei suferă de pe urma unei secete severe.

Citește și : O biserică ortodoxă sârbă construită ilegal în apropiere de Srebrenica a fost demolată

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.