StiripesurseDiasporaFMI aprobă suplimentarea asistenţei financiare destinate Republicii Moldova

FMI aprobă suplimentarea asistenţei financiare destinate Republicii Moldova

Publicat:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat marţi, în principiu, suplimentarea asistenţei financiare destinate Republicii Moldova, pentru a ajuta această ţară să facă faţă efectelor războiului din Ucraina, informează cotidianul Le Figaro, informează mediafax.

“S-a cerut suplimentarea asistenţei cu aproximativ 267 de milioane de dolari, pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă impactului războiului din Ucraina şi creşterii preţurilor internaţionale la energie şi produse alimentare”, anunţă Fondul Monetar Internaţional.

Citește și : Putin şi Lukaşenko pun ‘ţara la cale’ pe un cosmodrom din Extremul Orient rus

Valoarea totală a programului financiar destinat Republicii Moldova, aprobat iniţial în decembrie 2021, a ajuns astfel la 815 milioane de dolari.

“Războiul din Ucraina a avut consecinţe majore asupra economiei Republicii Moldova”, a declarat Ruben Atoyan, şeful delegaţiei FMI care a efectuat o vizită la Chişinău în perioada 4-11 aprilie.


Asistenţa financiară, acordată în schimbul reformelor economice, este oferită prin intermediul Instrumentului pentru credite extinse (FEC) şi prin Mecanismul pentru credite extinse (MEDC). Consiliul de Administraţie al FMI urmează să aprobe definitiv programul destinat Republicii Moldova în luna mai.

Citește și :  Zelenski cere mai multe arme pentru eliberarea Mariupolului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.