StiripesurseSănătateFocar de pestă porcină africană la Boghiceni: peste 70 de porci...

Focar de pestă porcină africană la Boghiceni: peste 70 de porci au fost sacrificați

Publicat:

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în satul Boghiceni, raionul Hâncești, unde peste 70 de porcine au fost sacrificate pentru a preveni răspândirea bolii.

Potrivit ipn.md, în localitate a fost instituit un regim special de restricții pentru o perioadă de 30 de zile. Este interzisă mișcarea porcinelor, comercializarea animalelor și a produselor din carne provenite din gospodăria afectată, precum și introducerea produselor cărnoase în sat.

Primarul localității, Ion Zoină, a declarat că focarul a fost depistat într-o construcție destinată activităților agricole. Pe 10 ianuarie, reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), împreună cu alte instituții competente, au intervenit la fața locului pentru a documenta cazul și a aplica măsurile sanitar-veterinare necesare.

În total, în gospodărie erau crescute 72 de porcine, iar la momentul intervenției, aproximativ jumătate dintre animale erau deja moarte. Toate animalele au fost sacrificate, iar cadavrele au fost înhumate conform procedurilor stabilite de autorități.

Edilul a precizat că autoritățile locale continuă monitorizarea situației pentru a preveni extinderea focarului și pentru a limita riscurile pentru alte gospodării din zonă.


Pesta porcină africană este o boală extrem de contagioasă în rândul animalelor, pentru care nu există tratament sau vaccin, însă nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană. Potrivit datelor ANSA, în anul trecut au fost înregistrate 51 de focare de pestă porcină la nivel național – 36 la porci domestici și 15 în fauna sălbatică. De la începutul acestui an, autoritățile au raportat deja cinci noi cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Temperaturile ridicate aduc specii noi în Marea Neagră. Crabul albastru american și crevetele japonez vor înlătura fauna marină pe care o știam

Încălzirea globală modifică radical biodiversitatea din Marea Neagră. Creșterea temperaturilor apei favorizează apariția și înmulțirea unor specii care, până de curând, nu puteau supraviețui în această regiune. Printre...

Serbia a ajuns la un acord cu MOL din Ungaria privind compania sa petrolieră NIS

Belgradul a anunțat că a ajuns la un "compromis" cu MOL din Ungaria privind viitoarea poziție a statului sârb în compania națională petrolieră NIS,...

O tânără salvată în stare gravă din fălcile unui rechin

O tânără înotătoare a fost scoasă din apă cu răni grave, sâmbătă, la Sydney, după ce a fost muşcată de un rechin în apropierea...

Comuniştii o acuză pe Maia Sandu că a cedat României controlul serviciilor de securitate

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova este controlat de cetățeni ai României, ceea ce ar putea fi considerat drept o infracţiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.