StiripesurseDiasporaForţele aerospaţiale ruse au testat cu succes o rachetă antibalistică modernizată...

Forţele aerospaţiale ruse au testat cu succes o rachetă antibalistică modernizată în Kazahstan

Publicat:

Forţele aerospaţiale ruse au lansat cu succes o rachetă antibalistică îmbunătăţită pe poligonul de testare din Sarî-Şagan, în Kazahstan, conform unui anunţ făcut sâmbătă de Ministerul Apărării rus, care a postat online şi o înregistrare video cu momentul lansării, conform Xinhua şi RIA Novosti, scrie Agerpres.

După o serie de teste, noul sistem de rachete antibalistice a reuşit să lovească cu succes o ţintă convenţională cu precizie, a declarat comandantul Forţelor antibalistice ruse, colonelul Serghei Grabciuk, într-un comunicat de presă.

Citește și : Ucraina înăspreşte securitatea la porturi şi centralele nucleare, în urma conflictului cu Rusia

Racheta testată face parte din sistemul de apărare antibalistic conceput pentru a apăra capitala rusă Moscova de atacurile aerospaţiale, pentru avertizare timpurie în caz de atac cu rachete şi monitorizare a spaţiului.

Anunţul cu testarea rachetei antibalistice intervine în contextul în care preşedintele american Donald Trump şi-a anulat întrevederea cu omologul său rus Vladimir Putin, care urma să aibă loc în marja summitului G20 din Buenos Aires (Argentina), din cauza incidentului naval din Marea Neagră.


În urmă cu o săptămână, forţele de coastă ruse au interceptat şi sechestrat, prin utilizarea forţei, trei nave militare ucrainene care voiau să traverseze strâmtoarea Kerci pentru a ajunge într-un port de la Marea Azov. Moscova susţine că navele ucrainene – două vedete blindate şi un remorcher – ar fi încălcat apele sale teritoriale de lângă Crimeea, ignorând somaţiile ruse, în schimb Kievul susţine că incidentul s-a produs în apele extrateritoriale şi acuză Rusia de încălcarea acordului din 2003 care stipulează circulaţia liberă a navelor sale în această zonă.

Echipajele navelor ucrainene – în jur de 24 de persoane – au fost reţinute de Rusia şi plasate în arest preventiv pentru 60 de zile în vederea judecării lor ulterioare pentru încălcarea frontierei ruse.

SUA au cerut Rusiei eliberarea navelor şi a marinarilor ucraineni sechestraţi, secretarul de stat Mike Pompeo indicând că o întâlnire Trump-Putin fiind posibilă numai de ce Moscova va fi îndeplinit această cerinţă.

Citește și : Ministrul de interne francez a evocat starea de urgenţă în urma violenţelor din Paris

Ministrul american al apărării Jim Mattis a condamnat ferm Rusia sâmbătă pentru o serie de “încălcări” internaţionale, între care şi sechestrarea celor trei nave ucrainene săptămâna trecută în largul Crimeii.

“Ne confruntăm în prezent cu încălcări perfide de către Putin a tratatului” privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a început prin a declara Mattis într-un discurs la un forum de apărare în Simi Valley, California, conform AFP.

În acelaşi context, oficialul american a denunţat “dispreţul şi încălcarea flagrantă a acordului din 2003 care garantează navelor ruse şi ucrainene libertatea de mişcarea în strâmtoarea Kerci, un acord încălcat flagrant” acum o săptămână, a afirmat Jim Mattis.

Anterior, ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, denunţase o acţiune “ilegală” din partea Rusiei. Acest comportament face imposibilă o “relaţie normală” între Washington şi Moscova, a spus ea, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.