Forţele armate ale Iranului au început exerciţiile militare anuale

Publicat:

Forţele armate ale Iranului au început duminică exerciţiile militare anuale, implicând forţe navale, aeriene şi terestre în Strâmtoarea Ormuz şi în Marea Oman din Golful Persic. Manevrele au loc după ce Teheranul a acuzat Statele Unite că au încercat să îi fure petrol prin deturnarea unei nave, informează EFE şi DPA, potrivit agerpres.

Potrivit conducerii de la Teheran, manevrele iraniene nu reprezintă o ameninţare la adresa ţărilor din regiune, ci servesc doar la apărarea ţării împotriva unor eventuale atacuri.


Citește și : Un virolog german avertizează că nu trebuie să se renunţe la instrumentul important al testării pe scară largă

“Exerciţiul urmăreşte să trimită un avertisment serios inamicilor şi celor care încearcă să afecteze interesele Iranului pe mare sau pe uscat”, a declarat amiralul Habibollah Sayyari, şeful misiunii, potrivit agenţiei locale de presă Tasnim.

De asemenea, ele reprezintă un mesaj pentru statele vecine că securitatea apelor de importanţă strategică din Golf poate fi garantată şi la nivel regional şi fără ajutorul unor puteri străine.

Occidentul şi statele arabe din Golf văd lucrurile diferit. Pentru ele, manevrele şi întregul program militar şi de rachete iranian reprezintă o ameninţare pentru regiunea Golfului, pe unde se transportă aproximativ 40% din ţiţeiul mondial.

Există, de asemenea, temeri că rachetele iraniene cu rază medie de acţiune, în special, cu rază de acţiune de până la 2.200 de kilometri, ar putea lovi orice parte a Israelului.

Manevrele militare, denumite Zolfaqar-1400 (Sabia), acoperă o zonă de un milion de kilometri pătraţi în sud-vestul Iranului, delimitată de Strâmtoarea Ormuz, Marea Oman şi nordul Oceanului Indian.

La acestea participă trupe şi unităţi blindate în zonele de coastă, submarine, nave de război şi canoniere pe mare, precum şi drone, avioane de luptă şi elicoptere pentru supraveghere aeriană.

Demonstraţia de forţă are loc după ce miercuri Iranul a acuzat SUA că au deturnat un petrolier pe 24 octombrie în Marea Oman şi au încercat să “fure” încărcătura de ţiţei, dar au fost împiedicate de Gărzile Revoluţionare.

Citește și : Poliţia a descoperit o plantaţie de canabis ilegală în interiorul unui fost hotel în vestul Germaniei

 

Guvernul american a respins acuzaţiile iraniene ca fiind “false”, dar a subliniat că, la 24 octombrie, Marina americană a observat forţele iraniene abordând şi sechestrând în mod ilegal o navă comercială în apele internaţionale din Golful Oman, fără a interveni în acest incident.

Aceste acuzaţii au fost făcute cu câteva ore înainte ca Iranul şi Uniunea Europeană să anunţe că vor relua negocierile pentru salvarea acordului nuclear din 2015 la Viena, la 29 noiembrie, după cinci luni de discuţii blocate din cauza alegerilor prezidenţiale din Iran.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.