StiripesurseCultură și MediaDiverseFost chirurg francez, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Fost chirurg francez, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale

Publicat:

O instanța franceză l-a condamnat miercuri pe fostul chirurg Joel Le Scouarnec la 20 de ani de închisoare pentru violuri și agresiuni sexuale comise asupra a 299 de victime, multe dintre ele copii și unele aflate sub anestezie, relatează Reuters.

Fostul medic, în vârstă de 74 de ani, și-a recunoscut vinovăția în fața instanței și a transmis că înțelege gravitatea faptelor comise și suferința ireversibilă provocată victimelor sale, potrivit stiripesurse.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Investigațiile au scos la iveală că multe dintre agresiuni au avut loc în timpul consultațiilor medicale, unele victime fiind sub efectul anesteziei. Majoritatea pacienților erau copii, ceea ce a intensificat gravitatea acuzațiilor. Cazul a provocat indignare publică și a stârnit numeroase întrebări legate de responsabilitatea instituțiilor care l-au avut sub observație pe Le Scouarnec.

Deși în 2005 fusese condamnat cu suspendare pentru posesie de materiale pornografice cu minori, fostul chirurg a continuat să lucreze în spitalele publice. Familia victimelor și organizațiile pentru drepturile copiilor au cerut explicații cu privire la lipsa de reacție a autorităților medicale, în ciuda semnalelor existente.


Cazul a fost declanșat de arestarea sa în 2017, în urma unei suspiciuni de viol asupra unei vecine de 6 ani. Ancheta a dus la descoperirea unor jurnale detaliate care documentau zeci de ani de abuzuri sexuale, precum și materiale pornografice.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Le Scouarnec ispășește deja o pedeapsă de 15 ani, primită în 2020 pentru agresarea sexuală a unei vecine, a celor două nepoate și a unei paciente de 4 ani. Procuratura locală a deschis o anchetă separată pentru a stabili dacă alte persoane sau instituții pot fi trase la răspundere pentru neglijență sau complicitate în perpetuarea abuzurilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.