StiripesurseȘtirile zileiFosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley îşi dă DEMSIA...

Fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley îşi dă DEMSIA de la Boeing

Publicat:

Producătorul american de avioane Boeing a anunţat joi demisia neaşteptată din consiliul de administraţie a fostei ambasadoare a SUA la ONU Nikki Haley, nemulţumită că grupul a cerut ajutor din partea guvernului federal, pe fondul crizei cu care se confruntă industria aviatică din cauza pandemiei de coronavirus, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

“Nu pot susţine un demers de a apela la guvernul federal pentru un stimulent sau ajutor care prioritizează compania noastră în detrimentul altora. (…) Am de mult timp convingerea că acesta nu este rolul guvernului”, a subliniat Haley în scrisoarea de demisie.

Citeşte şi: Spania îşi ÎNCHIDE toate hotelurile

Nikki Haley, care ar avea ambiţii prezidenţiale, pleacă de la Boeing după mai puţin de un an. Ea fusese numită în consiliul de administraţie în aprilie 2019, numire contestată de experţi în aeronautică, în opinia lor aceasta semnalând declinul influenţei inginerilor în companie în profitul oamenilor de finanţe şi politici.

Boeing se afla în criză dinainte de pandemia cu noul coronavirus, după prăbuşirea a două din aparatele sale 737 MAX, în Indonezia şi Etiopia, soldată cu 346 de morţi.


După izbucnirea pandemiei, grupul, care nu şi-a suspendat deocamdată producţia, dar nu mai are încasări, a cerut guvernului un plan de salvare de minim 60 de miliarde de dolari.

Citeşte şi: Donald Trump anulează summitul G7

Întrebat de AFP dacă şi alţi membri ai consiliului de administraţie, din care face parte şi Caroline Kennedy, fostă ambasadoare a SUA în Japonia în timpul preşedintelui Barack Obama, au exprimat reticenţe faţă de o intervenţie publică, un purtător de cuvânt al companiei nu a dorit să comenteze.

Posibila salvare a Boeing cu banii contribuabililor generează o polemică în SUA, în timp ce acţiunile grupului continuă să scadă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frankfurt este singurul aeroport din Europa inclus în topul celor mai frumoase aeroporturi din lume în 2026, potrivit Prix Versailles

Lista celor mai frumoase aeroporturi din lume pentru 2026 a fost publicată de Prix Versailles, iar dintre cele șapte terminale selectate, doar unul este...

Trump spune că Ormuz este ‘larg deschisă’, dar poate fi garantată siguranța navelor?

Acordul dintre Statele Unite și Iran a pus capăt blocajului din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime ale lumii. Președintele american...

Parlamentul European condamnă incursiunile dronelor rusești în UE. Solidaritate cu România și statele baltice

Parlamentul European a condamnat, joi, incursiunile dronelor rusești pe teritoriul Uniunii Europene și a avertizat că acestea fac parte dintr-o strategie mai amplă de...

Peste 1,4 milioane de militari ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina, estimează NATO

Rusia a suferit peste 1,4 milioane de victime militare de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, potrivit unei estimări prezentate de un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.