StiripesurseȘtirile zileiFosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută

Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută

Publicat:

Fosta șefă a diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, a fost reținută marți în Belgia, în ancheta legată de o posibilă fraudă cu fonduri europene, potrivit unei surse citate de AFP, transmite Realitatea.md.

Citește și: MAN cere control „riguros” asupra procesului de formare a prețurilor

Mogherini conduce în prezent Colegiul Europei din Bruges, iar investigația vizează modul în care au fost folosiți banii europeni pentru un program de formare a tinerilor diplomați. Alte două persoane, inclusiv un oficial important al Comisiei Europene, au fost arestate la Bruxelles în același dosar.

Ancheta privește Academia Diplomatică a UE, un program de nouă luni finanțat de Uniunea Europeană și atribuit Colegiului Europei în perioada 2021–2022. Procurorii verifică dacă instituția sau reprezentanții ei au primit informații confidențiale înainte de lansarea licitației și dacă știau că vor câștiga proiectul.

Există suspiciuni că, în timpul procedurii de selecție, ar fi fost încălcate regulile de concurență loială și că unele informații secrete despre licitație ar fi fost oferite unuia dintre candidați.


EPPO a cerut și a obținut ridicarea imunității unor suspecți înainte de descinderi. Dosarul vizează posibile fapte de fraudă, corupție, conflict de interese și divulgare de informații confidențiale. Ancheta continuă pentru a stabili dacă au fost comise infracțiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.