StiripesurseDiasporaFosta şefă a guvernului scoţian a fost arestată

Fosta şefă a guvernului scoţian a fost arestată

Publicat:

Fosta şefă a guvernului scoţian Nicola Sturgeon a fost arestată în cadrul unei anchete cu privire la finanţele formaţiunii sale politice, Partidul Naţional Scoţian (SNP), relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres

Poliţia scoţiană a indicat că “duminică, 11 iunie, o femeie în vârstă de 52 de ani a fost arestată ca suspect în legătură cu o anchetă ce are loc asupra finanţelor SNP”.

Citește și : Macron cere Iranului ‘să pună capăt imediat sprijinului’ pentru Rusia în războiul din Ucraina

Potrivit BBC şi agenţiei PA, este vorba de Nicola Sturgeon.

Soţul ei, Peter Murrell, a fost şi el reţinut timp de câteva ore la începutul lui aprilie în cadrul acestei anchete, împreună cu “trezorierul” SNP din acel moment, Colin Beattie. Amândoi au fost eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare.


Poliţia a mai anunţat că au avut loc percheziţii la o serie de proprietăţi, inclusiv la locuinţa celor doi soţi, precum şi la sediul SNP din Edinburgh.

Ancheta vizează soarta a peste 600.000 de lire sterline strânşi de susţinătorii independenţei Scoţiei în 2017.

După opt ani la conducerea Scoţiei şi 15 ani în funcţii de răspundere în executivul local, Nicola Sturgeon şi-a anunţat demisia la jumătatea lunii februarie, spre surprinderea generală, explicând că nu mai are energie. Retragerea liderei carismatice, aflată în prim-planul mişcării secesioniste, a slăbit partidul, ieşit divizat din campania internă, care a dus la numirea ca premier a lui Humza Yousaf.

Citește și : 14 morţi în incendii de pădure în nord-estul Kazahstanului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.