StiripesurseȘtirile zileiFostul preşedinte columbian este INFECTAT cu coronavirus

Fostul preşedinte columbian este INFECTAT cu coronavirus

Publicat:

Fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe a fost testat pozitiv la COVID-19 la doar câteva ore după ce Curtea Supremă de Justiţie a decis plasarea sa în arest la domiciliu pentru mituirea unor martori şi pentru a evita ca fostul şef al statului columbian să obstrucţioneze ancheta, au confirmat miercuri seară pentru EFE surse din cadrul partidului său, Centrul Democrat, potrivit agerpres.

Curtea Supremă investighează dacă Uribe, în prezent senator, a mituit şi exercitat presiuni asupra martorilor pentru a-i reduce la tăcere în legătură cu acuzaţiile că el şi familia sa au avut legături cu grupuri paramilitare care au răspândit teroarea şi au jucat un rol important în conflictul armat din Columbia, care a durat 52 de ani. În timpul mandatului său controversat, din 2002 până în 2010, Uribe a supravegheat ofensiva militară ce a slăbit principala grupare de gherilă a ţării, FARC, dar în timpul căreia soldaţii au ucis mii de civili pe care i-au prezentat ca membri ai gherilei pentru a obţine prime.

Citeşte şi: Furtuna tropicală Isaias a ajuns în Canada, după ce a ucis şase oameni în SUA

O echipă de medici l-a vizitat miercuri pe fostul preşedinte la una dintre proprietăţile sale, ‘El Ubérrimo’, situată în departamentul Cordoba (în Caraibe, nord), unde se află în izolare ca urmare a carantinei decretate de guvernul de la Bogota pentru combaterea COVID-19 şi unde se presupune că va rămâne în arest la domiciliu. Potrivit EFE, nu este clar dacă personalul medical care l-a vizitat a făcut-o pentru a-i face testul pentru COVID-19 sau pentru a-i înmâna rezultatul.

Potrivit presei locale, Uribe, în vârstă de 68 de ani, s-a plâns de dureri în gât, dar starea sa de sănătate este bună.


Moşia ‘El Ubérrimo’ se află în oraşul Monteria, capitala departamentului Cordoba, una dintre regiunile cele mai afectate de pandemie în ultimele săptămâni.

Citeşte şi: Echipa lui Trump vrea o dezbatere suplimentară cu Joe Biden

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate (INS), în Monteria s-au înregistrat 4.688 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 431 de decese.

La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat până în prezent 345.714 de persoane infectate şi 11.624 de decese.

La 6 aprilie, Uribe a anunţat că a fost supus unui test pentru COVID-19 şi că rezultatul a fost negativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.