StiripesurseDiasporaFostul rege al Spaniei, Juan Carlos, s-a întors din exil după...

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, s-a întors din exil după mai bine de doi ani

Publicat:

Sute de spanioli l-au aclamat vineri pe fostul lor rege, Juan Carlos, la prima sa apariţie publică în ţara sa după mai bine de doi ani, după ce anchetele din Spania şi Elveţia privind presupuse fraude au fost abandonate , informează mediafax.

Întors din exilul din Abu Dhabi, un Juan Carlos fragil şi vizibil emoţionat, care mergea cu un baston şi se sprijinea de braţul unei persoane, s-a apropiat de mulţimea din faţa clubului de iahturi din Sanxenxo, o staţiune din nordul Spaniei, pentru a-i saluta şi a le face cu mâna.

Citește și : Noul preşedinte al Timorului de Est vrea extinderea cooperării cu China

„Trăiască regele”, a aclamat mulţimea.

Juan Carlos a venit joi seara de la Abu Dhabi pentru a participa la o regată pe velierul său El Bribon, „Ticălosul” în spaniolă, a declarat prietenul său de lungă durată Pedro Campos pentru televiziunea de stat TVE, potrivit Reuters.


Venerat cândva pentru rolul său în tranziţia ţării către democraţie, popularitatea fostului rege a scăzut drastic după o serie de scandaluri care au determinat abdicarea sa în favoarea fiului său Felipe în 2014.

Fostul monarh a părăsit Spania pentru Abu Dhabi în august 2020. El îşi păstrează acum reşedinţa permanentă în statul din Golf, dar a declarat în martie că va vizita frecvent Spania după ce procurorii au renunţat la investigaţii din cauza probelor insuficiente şi a prescripţiei.

Întoarcerea fostului rege a stânjenit guvernul de coaliţie de stânga, unde partidul Podemos se află în conflict cu socialiştii dominanţi.

„Guvernul este respectuos faţă de deciziile fostului rege. Este o decizie personală”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a guvernului, Isabel Rodriguez.

Ministrul Muncii, Yolanda Diaz, de la Podemos, a declarat că Juan Carlos ar trebui să le explice cetăţenilor rolul său în acuzaţiile care au făcut obiectul unei anchete.

Citește și : Un înalt oficial nipon, ARESTAT pentru o presupusă agresiune într-un tren

Călătoria lui Juan Carlos urmează să se încheie luni la Madrid, unde îl va vedea pe fiul său Felipe, dar nu va sta la reşedinţa regală oficială.

El va zbura înapoi la Abu Dhabi, dar se va întoarce la Sanxenxo pentru a participa la o altă regată în iunie, a declarat vineri primarul oraşului pentru reporteri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.