StiripesurseȘtirile zileiFostul șef de direcție al INI și inspectorul INSP – plasați...

Fostul șef de direcție al INI și inspectorul INSP – plasați în arest preventiv

Publicat:

Fostul șef de direcție al INI și inspectorul INSP – plasați în arest preventiv

Fostul șef de direcție al Inspectoratului Național de Investigații (INI) de la Sud și un actual angajat din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) își vor petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv în izolator.

Decizia a fost pronunțată luni, 25 decembrie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, anunță Procuratura Pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Citește și:

Potrivit procurorilor, cei doi ar face parte dintr-un grup criminal organizat specializat în contrabandă cu țigări și alcool etilic.

Precizăm că suspecții au fost reținuți, acum câteva zile, în cadrul unei operațiuni speciale pe traseul Leova-Cahul. În timpul documentării unul dintre suspecți, care se afla la volanul microbuzului,  a declarat că este și el ofițer al INSP și a refuzat să deschidă portbagajul, iar după mai multe insistențe ale oamenilor legii, a încercat chiar să fugă.


Cei doi au fost reținuți în forță după mai bine de o oră de urmărire pe traseu.

Din microbuz au fost ridicate 1,2 milioane de țigări, de diferite mărci, camuflate cu cutii goale de banane. În cadrul perchezițiilor la un depozit au fost ridicate și circa 500 litri de alcool etilic și alte 700.000 de țigări.

Operațiunea este o continuare a episodului de ridicare a 3,8 milioane țigări de contrabandă, cu rețineri la Vulcănești, din vara lui 2022.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.