StiripesurseDiasporaFostul vicepreşedinte catalan ,Oriol Junqueras, cere să fie eliberat pentru a...

Fostul vicepreşedinte catalan ,Oriol Junqueras, cere să fie eliberat pentru a putea să-şi exercite ”drepturile politice”

Publicat:

Fostul vicepreşedinte separatist al Cataloniei Oriol Junqueras a compărut joi în faţa a trei magistraţi de la Curtea Supremă cărora le-a cerut să fie eliberat pentru a putea să-şi exercite ”drepturile politice”, potrivit unei surse judiciare, relatează AFP.

Audierea a început către ora locală 10.45 (11.45, ora României), potrivit unui purtător de cuvânt al Curţii, şi vizează să conteste plasarea sa în detenţie de către judecătorul de instrucţie însărcinat cu dosarul, Pablo Llarena, conform news.ro .

Audierea, în prezenţa lui Oriol Junqueras, încarcerat de două luni, are loc în urma alegerilor regionale de la 21 decembrie în Catalonia, unde a fost ales deputat, în calitate de cap de listă al celui de-al doilea partid separatist catalan, Strânga Republicană din Catalonia (ERC).

Citește și : Riscul de avalanşă a atins un nivel maxim în Alpii francezi, după furtuna Eleanor

La câteva zile după declararea independenţei ”republicii catalane”, aprobată prin vot de fostul Parlament regional, dizolvat, Oriol Junqueras – un doctor în istorie, în vârstă de 48 de ani – a fost inculpat de ”rebeliune” şi ”răzvrătire”, suspectat că a participat la un complot menit să conducă regiunea la desprinderea unilaterală din Spania.


Vicepreşedinte însărcinat cu Afaceri Economice, Junqueras era însărcinat să implementeze o administraţie fiscală independentă.

Judecătorul Llarena a refuzat, la începutul lui decembrie, să-l lase în libertate, considerând că riscul repetării infracţiunii care-i este reproşată era prea mare.

Magistratul s-a bazat pe un document găsit la mâna dreaptă a acestuia în timpul unor percheziţii, în care este definită strategia nucleului dur independentist în vederea atingerii scopului urmărit.

Textul nu este datat şi nici semnat.

Avocatul lui Junqueras, Andreu Van den Eyden, a explicat miercuri seara, la postul de radio Cadena Ser, că va pleda că nu există vreun risc de ”reiterare” a infracţiunii, subliniind că nu a existat vreo ”rebeliune”, deoarece mişcarea nu a fost violentă, şi că, în viitor, Junqueras ”apără calea dialogului”.

Avocatul apreciază, de asemenea, că alesul este necesar să-şi poată exercita ”dreptul la reprezentare politică” în calitate de deputat şi că, în cazul în care este menţinut în arest, este necesar să fie adus mai aproape de Catalonia, pentru a putea fi autorizat să iasă din închisoare să asiste la dezbateri importante în Parlamentul regional.

Decizia celor trei judecători de la Curtea Supremă nu este lipsită de consecinţe politice.

Separatiştii deţin împreună o majoritate absolută în noul Parlament – 70 din cei 135 de deputaţi -, însă opt nu pot să-şi preia mandatele, pentru moment, deoarece fie au fugit în Belgia, fie sunt la închisoare – trei dintre ei.

Cel puţin şase dintre cei opt aleşi este necesar să găsească o soluţie care să permită blocului separatist să-şi păstreze pragul de 68 de deputaţi care-i garantează majoritatea – fie obţinând o ieşire din închisoare, fie cedând locul candidatului care urmează pe listă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.