StiripesurseSportFotbalul american este tot mai aproape de includerea în programul Jocurilor...

Fotbalul american este tot mai aproape de includerea în programul Jocurilor Olimpice

Publicat:

Fotbalul american a îndeplinit penultima condiţie necesară înainte de a intra în programul Jocurilor Olimpice, după ce a primit, miercuri, aprobarea din partea Comitetului executiv al CIO, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Federaţia internaţională de fotbal american (IFAF) aşteaptă acum validarea deciziei de către Sesiunea Comitetului Internaţional Olimpic, prevăzută în octombrie la Mumbai, în India.

Citeşte şi: Şapte persoane, între care un turc şi un bulgar, închise în Belgia cu privire la ‘posibile atentate teroriste’

”Recunoaşterea deplină a IFAF urmează să fie aprobată de sesiunea CIO. A îndeplinit toate criteriile necesare pentru a primi recunoaşterea integrală”, a declarat purtătorul de cuvânt al forului mondial olimpic, Mark Adams.

Printre criteriile pentru ca noile sporturi să fie recunoscute de către CIO se numără universalitatea, precum şi numărul de federaţii naţionale existente pe continente.


”Această propunere este o garanţie că IFAF şi-a consolidat statutele şi operaţiunile sale îndeplinesc cele mai înalte standarde internaţionale. Suntem optimişti în ceea ce priveşte votul Sesiunii CIO din octombrie şi rămânem angajaţi să evaluăm în mod constant modul în care noi ne putem îmbunătăţi în beneficiul sportivilor noştri şi al sportului nostru care îşi continuă creşterea rapidă în întreaga lume”, a spus Pierre Trochet, preşedintele IAAF, într-un comunicat.

Citeşte şi: Beijingul ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA – Black News

Flag footbal, o variantă fără contact a fotbalului american jucat de echipe cu cinci jucători, încearcă să intre în Programul Jocurilor Olimpice 2028 de la Los Angeles ca unul dintre sporturile adăugate de organizatori locali.

Fotbalul american a primit recunoaşterea preliminară a CIO în 2013.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

Luptătorii moldoveni de stil greco-roman au câştigat trei medalii la un turneu din Ungaria

Luptătorii din Republica Moldova au cucerit trei medalii la turneul internațional de lupte desfășurat în Ungaria: una de argint și două de bronz. Alexandru Solovei...

Sheriff Tiraspol a învins campioana Petrocub

Sheriff Tiraspol și-a consolidat poziția de lider în Super Liga Moldovei după victoria spectaculoasă cu 3:2 în fața campioanei Petrocub Hâncești, în derby-ul etapei...

VIDEO Spania este noua campioană mondială! Argentinienii n-au tras niciun şut pe poartă

Selecționata Spaniei a câștigat al doilea său titlu mondial la fotbal, după ce a învins Argentina cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.