StiripesurseDiasporaFrancois Hollande: Vladimir Putin este un 'mincinos în serie'

Francois Hollande: Vladimir Putin este un ‘mincinos în serie’

Publicat:

Vladimir Putin este un “mincinos în serie”, potrivit fostului preşedinte francez Francois Hollande, care a lansat acuzaţii în acest sens într-un interviu publicat de cotidianul Le Monde, informează marţi dpa, potrivit agerpres

“A minţi este a doua lui natură. A discuta cu Putin înseamnă să-l asculţi ore în şir ştiind că el nu va face nimic din ce spune şi că el nu spune nimic din ce intenţionează să facă”, afirmă Hollande.

Citește și : Macron refuză din nou o dezbatere televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Potrivit fostului preşedinte francez, lui Putin îi place să susţină discursuri lungi cu referinţe istorice care îi permit să nu trebuiască să răspundă la întrebări şi care-i lasă spaţiu de manevră în legătură cu orice concesie pe care pare că o face.

În acelaşi timp, Hollande susţine că este important să fie menţinute canalele de comunicare cu Kremlinul, dar atenţionează toate părţile să-şi ţină sub control aşteptările. “Putin nu vrea cu adevărat să negocieze acum. Obiectivul lui de război este (ca forţele militare ruse) să ocupe din Ucraina o parte cât mare mare posibilă”.


Citește și : Cancelariile europene SE SCUTURĂ de spioni: Peste 120 de diplomaţi ruşi expulzaţi în doar 48 de ore!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.