StiripesurseDiasporaFrans Timmermans prezintă rezultatul rapoartelor MCV pentru România şi Bulgaria

Frans Timmermans prezintă rezultatul rapoartelor MCV pentru România şi Bulgaria

Publicat:

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, responsabil pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, va prezenta marţi după-amiază la Bruxelles rapoartele privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV).

Totodată, începând cu ora 15:30 (ora României) oficialul european va susţine o conferinţă de presă la finalul reuniunii Colegiului comisarilor unde se discută cele două documente, transmite agerpres.

Citeşte şi: Parlamentul European a adoptat rezoluţia care pune la colţ România

MCV este mecanismul de cooperare şi de verificare prin care Comisia Europeană evaluează şi sprijină evoluţia Bulgariei şi României în direcţia eficientizării sistemului administrativ şi judiciar.

Comisia realizează periodic rapoarte privind progresele înregistrate, primul dintre acestea fiind prezentat la 27 iunie 2007. Rapoartele conţin evaluarea situaţiei de către Comisie şi recomandările pe care aceasta le adresează autorităţilor bulgare şi române. Ele sunt completate de un document de lucru al serviciilor Comisiei, care analizează în profunzime fiecare dintre obiectivele de referinţă stabilite în cadrul MCV.


Conform site-ului executivului comunitar, criteriile de referinţă pentru România se referă la eficacitatea şi transparenţa sistemului judiciar, la anumite instituţii-cheie în domenii precum integritatea şi lupta împotriva corupţiei la toate nivelurile şi la prevenirea corupţiei.

Citeşte şi: RĂZBOI în Fâşia Gaza! Sute de rachete trase spre Israel, care dă o replică nimicitoare – VIDEO

Criteriile de referinţă pentru Bulgaria se referă la independenţa, profesionalismul şi eficienţa sistemului judiciar şi la lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.

Toate rapoartele Comisiei, metodologia utilizată şi concluziile formulate sunt discutate ulterior în Consiliul de Miniştri, care a aprobat întotdeauna rapoartele în concluziile sale.

Cele două state au fost supravegheate îndeaproape de Bruxelles în cadrul acestui mecanism fără precedent care leagă intrarea lor în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, pentru a le determina să înregistreze progrese în domeniul statului de drept. Cel mai recent raport MCV referitor la România este prezentat în contextul în care ţara noastră urmează să preia preşedinţia rotativă a UE pe 1 ianuarie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.