StiripesurseDiasporaFranţa a avertizat Regatul Unit cu privire la pericolul redeschiderii acordului...

Franţa a avertizat Regatul Unit cu privire la pericolul redeschiderii acordului de retragere

Publicat:

Franţa a avertizat luni Regatul Unit cu privire la orice redeschidere a acordului privind ieşirea din Uniunea Europeană, subliniind că un asemenea scenariu ar afecta negocierile asupra viitoarei relaţii dintre blocul comunitar şi Londra, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Uniunea Europeană aminteşte periodic legătura între o bună punere în aplicare a prevederilor acordului de retragere şi negocierea viitorului parteneriat între Regatul Unit şi Uniune: aceasta este o chestiune de încredere între părţi şi de respectare a angajamentelor luate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze, Agnes von der Mühll.

Citește și : Navalnîi a ieşit din comă şi reacţionează la cuvinte

”Dacă această încredere este repusă în discuţie, negocierile asupra relaţiilor viitoare vor fi astfel afectate”, a adăugat ea în conferinţa de presă online cotidiană a MAE francez.

Potrivit cotidianului economic Financial Times, guvernul britanic va prezenta miercuri un proiect de lege referitor la unele părţi ale acordului privind ieşirea din UE, printre care reglementările vamale în Irlanda de Nord.


Dispoziţiile respective prevăd menţinerea anumitor reguli ale UE în provincia britanică după perioada de tranziţie post-Brexit – care se încheie la 31 decembrie 2020 – pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiune, însângerată de trei decenii de ‘tulburări’.

Downing Street 10 a confirmat luni intenţia sa de a modifica prin lege compromisurile la care a ajuns în ianuarie cu Uniunea Europeană în legătură cu Irlanda de Nord, în cadrul Brexitului, în pofida avertismentelor recente lansate de europeni.

Citește și : BoJo ‘s-a văzut cu sacii-n căruță’! Londra confirmă măsuri limitate pentru a clarifica dispozițiile privind Irlanda de Nord

 

Pe de altă parte, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că a avut un ”foarte bun schimb” de opinii pe diverse subiecte, inclusiv Brexit, cu premierul britanic Boris Johnson.

”Foarte bun schimb cu @BorisJohnson. ne vom consolida cooperarea contra traficului de migranţi. De asemenea am discutat despre consecinţele otrăvirii lui Aleksei Navalnîi, situaţia din Liban şi relaţii viitoare între Uniunea Europeană şi Regatul Unit”, a scris Macron pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.