StiripesurseDiasporaFranţa a raportat pentru a doua zi consecutiv peste 3.000 de...

Franţa a raportat pentru a doua zi consecutiv peste 3.000 de cazuri noi de infectare cu COVID-19

Publicat:

Ministerul sănătăţii din Franţa a raportat duminică un număr de 3.015 de cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate în precedentele 24 de ore, transmite Reuters, scrie agerpres.

Acesta este a doua zi la rând în care bilanţul cazurilor noi depăşeşte pragul de 3.000.

Citește și : Preşedintele libanez Aoun pare să nu excludă total o pace cu Israelul

Sâmbătă, numărul raportat a fost de 3.310, cel mai ridicat de la ridicarea măsurilor de izolare.

O creştere puternică a numărului de infectări a determinat autorităţile din cele mai mari două oraşe, Paris şi Marsilia, să extindă zonele unde purtarea măştii este obligatorie în aer liber.


Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul focarelor de coronavirus unde se fac anchete a crescut la 263.

Citește și : Cutremur de 5,2 grade în nord-vestul statului Chile

O creştere uşoară a înregistrat şi numărul pacienţilor internaţi, care a ajuns la 4.860. La terapie intensivă se află 386 de persoane, la fel ca în urmă cu o zi.

Conform aceleiaşi surse, bilanţul total al deceselor consemnate în spitale şi centre de îngrijire a crescut cu un caz, ajungând la 30.410.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.