StiripesurseDiasporaFranţa ajută la eliberarea din închisoare a unei deputate kurde

Franţa ajută la eliberarea din închisoare a unei deputate kurde

Publicat:

Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea unei deputate aflate în greva foamei de 79 de zile, relatează AFP, potrivit agerpres.

Decizia de a o elibera pe deputata Leyla Guven, deţinută din ianuarie 2018, a fost luată de un tribunal din Diyarbakir, principalul oraş cu majoritate kurdă în sud-estul Turciei.

Citeşte şi: Washingtonul n-a reuşit să-l impună pe Juan Guaido la OSA

Leyla Guven, în vârstă de 55 de ani, nu a fost prezentă la audierea la care au participat reprezentanţi ai mai multor partide europene de stânga care şi-au exprimat solidaritatea cu deputata kurdă.

Liderul partidului de extremă-stânga Franţa Nesupusă, Jean-Luc Melenchon, a adresat sâmbătă o scrisoare deschisă ministrului de externe francez Jean-Yves Le Drian pentru a-i cere să ”intervină” în favoarea deputatei kurde.


Doamna Guven a început greva foamei în închisoare la 8 noiembrie pentru a protesta împotriva condiţiilor de detenţie ale lui Abdullah Ocalan, liderul istoric al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care se află închis pe viaţă într-o închisoare pe o insulă în apropiere de Istanbul, după ce a fost capturat în 1999.

Citeşte şi: Canada găzduieşte Grupul de la Lima privind situaţia din Venezuela

Formaţiunea deputatei Leyla Guven, Partidul Democratic al Poporului (HDP,) a declarat pe 10 ianuarie că starea ei de sănătate s-a deteriorat şi viaţa acesteia este în pericol. Potrivit partidului său, deputata kurdă a pierdut “aproximativ 15 kilograme” în greutate de la începerea grevei şi “nu mai poate să se sprijine sau să meargă singură”. ”Ritmul cardiac şi tensiunea arterială sunt foarte scăzute şi nu mai poate consuma lichide fluide, inclusiv apă “, a adăugat HDP într-un comunicat.

Potrivit HDP, zeci de “deţinuţi politici” au intrat în greva foamei în închisorile din Turcia, în semn de protest faţă de “izolarea” în care este deţinut Abdullah Ocalan în închisoarea din insula Imrali.

Leyla Guven a fost arestată în ianuarie 2018, după ce a criticat ofensiva turcă care se desfăşura atunci în enclava predominant kurdă Afrin, în nordul Siriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.