Franţa AMÂNĂ obiectivul reducerii la 50% a cotei nucleare în producţia de electricitate

Publicat:

Ministrul francez însărcinat cu Transformarea Ecologică Nicolas Hulot a catalogat miercuri drept ”totem” obiectivul reducerii cotei nucleare în producţia de electricitate la 50% până în 2025 şi a spus că ”mulţi ştiau că nu este tangibil”, relatează AFP, conform news.ro.

”Toţi interlocutorii pe care-i am, în serviciile mele, la Ademe, la RTE, specialişti în energie ştiau” că acest lucru nu va fi posibil ”fără o brutalitate excesivă”, a declarat Hulot pentru BFMTV şi RMC.


”Ne-am fixat un totem, dar nu ne-am pus în situaţia de a ajunge la el”, a adăugat el, apreciind că reducerea de la 75 la 50% a părţii de electricitate de origine nucleară – înscrisă în legea din 2015 cu privire la tranziţia energetică – era ”imposibilă, mai puţin (…) dacă nu cumva ne negăm toate angajamentele climatice”.

”Va trebui să închidem reactoare, obiectivul de 50% va fi menţinut, el va fi realizat, probabil decalat în timp”, a declarat ministrul, apreciind că ”foarte probabil va trebui să amânăm (termenul-milită) în 2030 (…), cel mai târziu în 2035”.

”Eu am un an să examinez toate aceste scenarii”, a anunţat ministrul, care ”va coopera cu toţi actorii, sindicatele, aleşii, ONG-urile”.

”Într-un an, vom vedea foarte clar numărul de reactoare pe care le vom închide”, care ”va fi probabil între 17 şi 25”, a continuat Hulot.

Centrala alsaciană de la Fessenheim ”va fi închisă în mandatul de cinci ani” al preşedintelui Emmanuel Macron şi ”vom profita de acest lucru pentru a face din ea un caz de şcoală”, a spus el.

De asemenea, ”trebuie să închidem centralele pe cărbune în 2022”, a subliniat Hulot, dând asigurări că Guvernul ”va menţine” acest obiectiv.

Guvernul va ”lucra” la ”termenul-limită 2030 sau 2035” pentru a reduce cota nucleară în producţia de energie de electricitate la 50%, a anunţat marţi seara Nicolas Hulot la Public Sénat.

”Vom menţine, evident, acest obiectiv de 50% (…), îl vom repoziţiona pur şi simplu în timp”, a adăugat ministrul.

”Cred că termenul-limită 2030-2035 este un termen la care se va lucra”, adăuga el, în contextul în care această scădere a cotei energiei nucleare era prevăzută iniţial până în 2025.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.