StiripesurseDiasporaFranţa doreşte o 'foaie de parcurs' a ţărilor europene pentru dezvoltarea...

Franţa doreşte o ‘foaie de parcurs’ a ţărilor europene pentru dezvoltarea energiei atomice

Publicat:

Ministrul francez pentru tranziţia energetică, Agnes Pannier-Runacher, a cerut reprezentanţilor a 13 ţări europene cu programe nucleare, reuniţi la Paris, să întocmească o “foaie de parcurs” pentru dezvoltarea energiei atomice, transmite AFP, potrivit agerpres.

La dialog participă delegaţii din Belgia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Finlanda, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Ungaria, cărora li s-au alăturat reprezentanţi ai Italiei – ţară cu statut de observator – şi Regatul Unit, ca invitat special pentru a contribui la schimbul de experienţă. Britanicii vor prezenta concluziile lucrărilor de pe şantierul de la Hinkley Point, unde EDF construieşte două reactoare nucleare.

Citește și : Paolo Gentiloni nu vede riscul unei crize imobiliare sau a datoriilor în UE

Obiectivul reuniunii este determinarea modului în care “domeniul nuclear va contribui la atingerea obiectivelor noastre de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon în următorii 30 de ani”, a declarat presei Pannier-Runacher.

Tot marţi, Adunarea Naţională a Franţei urma să dea votul final pentru proiectul de lege privind relansarea industriei energetice nucleare, reaminteşte AFP.


Ministrul ceh al industriei şi comerţului, Josef Sikela, a explicat înaintea dialogului că subiectul real va fi finanţarea unei dezvoltări mai rapide a tehnologiilor nucleare moderne, ca sursă de energie fără emisii de CO2.

Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a afirmat că este prezentă la Paris în primul rând pentru a asculta întrebările celorlalţi despre securitatea energetică şi dezvoltarea industrială.

Este a treia reuniune a alianţei constituite pentru protejarea industriei energetice nucleare în contextul eliminării emisiilor de dioxid de carbon, în timp ce unele ţări, cum ar fi Germania, renunţă la această sursă de energie. Totodată – remarcă AFP – este prima oară când evenimentul nu are loc cu ocazia unui consiliu european al energiei.

Pe agendă figurează “construcţia unui lanţ valoric european rezistent şi independent” în industria nucleară, cu sprijinul UE, precum şi sprijinul pentru ţările europene care sunt încă dependente de Rusia, pentru reducerea acestei dependenţe pe baza componentelor tehnologice de care dispune deja Europa, a precizat reprezentanta guvernului francez.

Ţinând cont de constrângerile industriale, ministerul francez de resort apreciază că nu este vorba de acţiuni pe termen scurt. Unele ţări au centrale nucleare ruseşti, fiind astfel dependente de combustibilul din Rusia.

Citește și : Ucraina, o ţară PUTRED de coruptă! Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a fost prins când lua o ŞPAGĂ uriaşă

În timp ce încă se negociază locul energiei nucleară în reglementarea europeană cunoscută ca Net Zero Industry Act (pentru o industrie care să nu polueze atmosfera cu emisii de CO2 – n. red.), Pannier Runacher şi-a exprimat dorinţa ca schimburile de idei să ducă la un consens în consiliul european al energiei “pentru integrarea completă a industriei nucleare în strategia energetică a Uniunii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.