Franţa este gata “să însoţească” Georgia “spre statutul de ţară candidată” la aderare la Uniunea Europeană, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului francez al Afacerilor Externe, informează AFP, potrivit agerpres.
Această declaraţie survine la două zile după manifestaţiile violente din Georgia şi retragerea, joi dimineaţa, de către autorităţile acestei ţări a unei legi considerate represive de criticii săi.
Citește și : Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a căzut şi a fost internat în spital
Potrivit purtătoarei de cuvânt a MAE francez, Anne-Claire Legendre, textul de lege “contribuia la discreditarea activităţii organizaţiilor nonguvernamentale şi media, şi mergea împotriva sprijinului larg acordat de populaţia georgiană perspectivei europene a ţării”.
Anne-Claire Legendre a reiterat, în cadrul unei conferinţe de presă, dorinţa Franţei de a vedea “Georgia reluând calea eforturilor sale pentru consolidarea unui stat de drept” şi “accelerând reformele sale”, care “se înscriu pe drumul spre statutul de ţară candidată” la aderare la UE.
“Şi noi suntem gata să însoţim Georgia pe acest drum”, a continuat purtătoarea de cuvânt a MAE francez.
Pe 18 februarie, şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna a discutat cu omologul său georgian Ilia Darciaşvili, cu privire la integrarea Georgiei în UE.
Georgia şi-a exprimat oficial dorinţa de a adera la UE şi NATO, orientare pentru care a optat după “revoluţia rozelor” din 2003.
Însă mai multe măsuri recente ale guvernului georgian actual – printre care proiectul de lege ce prevedea ca organizaţiile ce primesc din străinătate peste 20% din finanţările lor să fie obligate să se înregistreze ca “agenţi străini”, sub ameninţarea unei amenzi – au pus sub semnul îndoielii aspiraţiile sale pro-occidentale, opoziţia acuzându-l că susţine Moscova.
Opoziţia georgiană a lansat joi un nou apel la manifestaţii, după două zile de ciocniri în această ţară din Caucaz, în pofida faptului că autorităţile au anunţat retragerea textului de lege considerat represiv de către detractorii săi.
Citește și : Rusia nu vede cu ochi buni prelungirea acordului privind exporturile de cereale ucrainene
Fostă republică sovietică din Caucaz, cu circa patru milioane de locuitori, Georgia este zguduită de ani de zile de o criză politică simptomatică pentru pendularea ei între Europa şi Rusia.
Moscova şi Tbilisi s-au confruntat în 2008 într-un scurt război câştigat de armata rusă.











