StiripesurseDiasporaFranța: Hollande pledează în favoarea desfiinţării postului de premier

Franța: Hollande pledează în favoarea desfiinţării postului de premier

Publicat:

Fostul preşedinte socialist François Hollande a pledat joi, cu ocaiza marcării a 60 de ani de la adoptarea Constituţiei celei de-a V-a Republici, în favoarea desfiinţării postului de premier, cu scopul de a avea un singur ”şef de Executiv” şi în favoarea dotării Parlamentului cu puteri apropiate Congresului american, relatează Reuters, potrivit News.ro .

”Există acest personaj, premierul, despre care nu ştim încă dacă este şeful majorităţii (…) sau (dacă) este un colaborator – acesta este cuvântul pe care l-a folosit Nicolas Sarkozy pentru a-l cataloga, la vremea respectivă, pe François Fillon”, a declarat fostul şef al statului la televiziunea Public Sénat.

Citește și : Europa, divizată între est şi vest în privinţa drepturilor pentru cuplurile gay

”Eu consider că este necesar să mergem până la capăt: preşedintele Republicii trebuie să fie singurul şef al Executivului, deci să nu mai avem premier, să nu mai avem responsabilitate în faţa Parlamentului, să nu mai avem dreptul de dizolvare de către preşedintele Republicii a Adunării Naţionale”, a adăugat el.

În vederea evitării unei ”hiperpreşedinţii”, este necesar ”să existe un Parlament care să semene în multe privinţe cu puterea Congresului american (…) şi un preşedinte al Republicii ales pe cinci ani care trebuie să-şi îndeplinească mandatul şi care să fie neapărat şeful majorităţii”.


”Hiperpreşedinţia” ”nu este legată de Constituţia actuală”, ci de un ”parlament prea slab” şi de această ”diarhie în cadrul Executivului”, a apreciat el.

Intrată în vigoare la 4 octombrie 1958, Constituţia celei de-a V-a Republici a fost revizuită de 24 de ori în cei 60 de ani de când există.

Emmanuel Macron, care pronunţă un discurs joi, la Consiliul Constituţional, a promis că va proceda, în timpul mandatului său de cinci ani, la o nouă reformare a Legii fundamentale.

Citește și : Atacuri cibernetice: Rusia trebuie ‘să pună capăt comportamentului său iresponsabil’ (Stoltenberg)

Această revizuire prevede, între altele, desfiinţarea Curţii de Justiţie a Republicii (CJR), înscrierea luptei împotriva modificărilor climatice şi specificitatea Corsicăi în Constituţie.

Examinarea parlamentară a acestei reforme, care are două componente – organică şi ordinară – a fost întreruptă în iulie, din cauza unei adevărate furtuni politice provocate de scandalul Benalla şi urmează să fie reluată în ianuarie în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.