StiripesurseDiasporaFranţa a identificat între 150 şi 200 de ''bancheri oculţi'' ai...

Franţa a identificat între 150 şi 200 de ”bancheri oculţi” ai grupării Stat Islamic în Liban și Turcia

Publicat:

Franţa a identificat între 150 şi 200 de ”bancheri oculţi” ai grupării Stat Islamic, în principal în Liban şi în Turcia, a indicat marţi Tracfin, serviciul Ministerului Economiei însărcinat cu lupta împotriva spălării de bani şi a finanţării terorismului, relatează AFP, conform agerpres .

”Am lucrat la identificarea unui număr cuprins între 150 şi 200 de colectori, localizaţi în principal în Liban şi în Turcia”, a afirmat directorul Tracfin, Bruno Dalles, în cadrul prezentării în faţa presei a raportului pe 2016 al serviciului său privind ”riscurile spălării de bani şi capitaluri şi ale finanţării terorismului”.

”Aceşti bancheri oculţi ai Daesh (acronimul în arabă al Statului Islamic) primesc fonduri, care sunt în mod clar destinate grupării, pentru a-i permite să funcţioneze în continuare”, a precizat Dalles, subliniind că miza pentru Tracfin este de acum înainte de a-i localiza pe noii colectori de fonduri ai Statului Islamic, care depinde din ce în ce mai mult de finanţarea externă.

Citește și : Carles Puigdemont riscă sa revină în Spania dacă în urma alegerilor anticipate ar redeveni premier al Cataloniei

”Există o adevărată miză strategică odată cu prăbuşirea Daesh, pentru a încerca să aflăm unde sunt localizaţi viitorii colectori, pentru a încerca să dăm de urma viitoarelor metastaze ale Daesh”, a adăugat Dalles.


Pe măsură ce jihadiştii pierd teren în Irak şi Siria, ei sunt privaţi şi de ”prima lor sursă de finanţare”, precum ”prăzile de război” sau ”extorcarea populaţiilor”, şi încearcă ”să compenseze parţial aceste pierderi de venituri prin recurgerea, în continuare susţinută, la finanţări externe”, a indicat raportul Tracfin.

Tracfin supraveghează de asemenea ”sprijinul mai tradiţional” pentru organizaţia jihadistă, cum este cel din partea unor instituţii umanitare şi culturale, a explicat directorul Tracfin.

”Activitatea noastră constă în principal în reperarea unor semnale sigure de radicalizare şi de comportament din punct de vedere financiar”, a explicat Dalles, subliniind că sumele sunt adesea mici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.