StiripesurseDiasporaFranța : Macron propune un serviciu militar obligatoriu cu o durată...

Franța : Macron propune un serviciu militar obligatoriu cu o durată de la trei până la şase luni

Publicat:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a pronunţat marţi în favoarea unui serviciu militar obligatoriu la nivel naţional, cu o durată de “aproximativ un trimestru” sau chiar de “trei până la şase luni”, informează AFP. Serviciul ar urma să aibă şi o parte civică şi “va avea un cost, dar nu cred că va fi prohibitiv. Nu e vorba de reluarea încorporărilor masive”, a precizat şeful statului.

Macron s-a întâlnit cu presa la palatul Elysee, prilej cu care a anunţat că nu doreşte să discute prea mult despre negocierile privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană şi că este în interesul Uniunii ca singurul negociator pentru Brexit să rămână Michel Barnier, relatează Reuters.

Cu aceeaşi ocazie, preşedintele a repetat că Franţa a trasat o “linie roşie” privind armele chimice din Siria şi “va lovi” dacă astfel de arme sunt folosite împotriva civililor. “Până în prezent, agenţiile noastre şi forţele noastre armate nu au stabilit că s-au folosit împotriva populaţiei civile arme chimice, aşa cum sunt definite în tratate”, a precizat el. Într-o convorbire telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, vinerea trecută, Macron îşi exprimase îngrijorarea privind indiciile că recent, în Siria au avut loc atacuri cu clor – un gaz toxic, dar care nu intră în categoria armelor chimice, conform agerpres.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.