StiripesurseDiasporaFranța nu vede cu ochi buni propunerea nemților de a face...

Franța nu vede cu ochi buni propunerea nemților de a face un portavion european

Publicat:

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a declarat miercuri că este prematură propunerea Germaniei pentru crearea unui portavion european, subliniind că pentru asta ar fi nevoie de un comandament european, care e complicat de pus în aplicare, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Considerăm că încă nu suntem acolo”, a declarat ea la postul de ştiri BFM TV şi la radio RMC.

Citește și: Atac armat într-o școală din SUA: Un elev a fost ucis şi alţi şapte răniţi

“Trebuie reflectat mai întâi care ar fi condiţiile pentru folosirea unui portavion european”, a spus Florence Parly.

“Una este să îl construim împreună şi alta este să îl punem sub un comandament european. Acolo, este deja mult mai complicat”, a adăugat ea.


“A fi sub un comandament european ar presupune să ne punem de acord asupra unor reguli de folosire comune. Nu suntem încă acolo, chiar dacă am făcut progrese enorme” în materie de apărare europeană, a subliniat ministrul Apărării.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat în martie că vede cu ochi buni ideea unui viitor portavion european lansată, în cadrul dezbaterii privind Europa, de posibila sa înlocuitoare şi şefă a conservatorilor germani Annegret Kramp-Karrenbauer.

Citește și: Pompeo și-a anulat vizita în Germania pentru o deplasare urgentă la Bagdad

Într-un moment în care Franţa şi Germania se gândesc la o apărare europeană şi lucrează împreună la un Sistem aerian de luptă al viitorului (SCAF), Kramp-Karrenbauer a preconizat de asemenea “construcţia unui portavion european, pentru a sprijini rolul Uniuni Europene în calitate de forţă de securitate şi de pace”.

Numeroşi experţi pun sub semnul întrebării fezabilitatea unui astfel de proiect, care ar presupune ca Uniunea Europeană să aibă o capacitate suverană de a acţiona în domeniul militar, cu un lanţ de comandă centralizat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.