StiripesurseDiasporaFranţa: Patru suspecţi într-o anchetă antiteroristă au fost puşi sub acuzare...

Franţa: Patru suspecţi într-o anchetă antiteroristă au fost puşi sub acuzare şi plasaţi în arest preventiv

Publicat:

Patru indivizi, care erau reţinuţi de marţi în cadrul unei anchete antiteroriste în Franţa, au fost puşi sub acuzare sâmbătă şi plasaţi în arest preventiv, au făcut cunoscut surse judiciare, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Suspecţii, interpelaţi în cadrul unei anchete preliminare a procuraturii din Paris deschisă pe 31 august vizând “dorinţa de plecare în zona jihadului şi evocarea imprecisă a unui proiect de trecere la acţiune violentă”, au fost puşi sub acuzare sâmbătă pentru asociere teroristă criminală de infractori, potrivit sursei.

Citește și : Marea Britanie: Zeci de persoane au fost arestate în centrul Londrei în urma unor proteste

Al cincilea bărbat reţinut tot marţi nu a fost pus sub acuzare.

Marţi, trei dintre aceştia au fost reţinuţi de Subdirecţia Antiteroristă (SDAT) în localitatea Saint-Etienne (centru), iar ceilalţi doi, deja încarceraţi, au fost aduşi din închisoare pentru a fi interogaţi.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.