StiripesurseDiasporaFranța: Președintele Macron a vizitat locul atentatului de la Strasbourg (FOTO/VIDEO)

Franța: Președintele Macron a vizitat locul atentatului de la Strasbourg (FOTO/VIDEO)

Publicat:

Emmanuel Macron a vizitat, la trei zile după atentatul în Piaţa de Crăciun, un Strasbourg îndurerat, unde bilanţul atentatului jihadist a crescut la patru morţi, după moartea unui jurnalist italian, relatează AFP, potrivit News.ro .

O victimă se află în moarte cerebrală, iar alte 11 sunt rănite, unele grav.

Citește și : Erdogan: Unul dintre ucigașii jurnalistului Khashoggi a fost auzit spunând „Știu cum se taie”

Şeful statului francez s-a recules, cu ochii închişi, în Place Kleber, în centrul istoric, vineri seara, în faţa memorialului improvizat al victimelor, şi a depus un trandafir alb, în timp ce detaşamente militare intonau, împreună cu mulţimea, o Marseillaise a capella. Sute de lumânări, flori şi mesaje au fost depuse acolo de miercuri. El a salutat, apoi, îndelung, forţele de ordine.


La sosirea sa pe aeroportul de la Strasbourg, şeful statului francez s-a întâlnit, timp de o jumătate de oră, cu câţiva membri ai forţelor de ordine care au intervenit în prima linie, în încercarea de a-l opri pe Chérif Chekatt, delincventul multirecidivist devenit jihadist, ucis joi seara în urma unor căutări de 48 de ore.

După vizita în Place Kleber, Macron a intrat în atmosfera emoţionantă a Pieţei de Crăciun, închisă de la atentat şi redeschisă vineri la ora locală 11.00 (12.00, ora României). Pe o alee, o imagine va rămâne un simbol, în care preşedintele a consolat îndelung un copil în lacrimi.

”Întreaga naţiune este alături de locuitorii Strasbourgului. Acesta este lucrul pe care am vrut să li-l spun astă seară”, a declarat el.

Înainte să se întoarcă la Paris, Macron s-a dus în centrul de primire a familiilor. El a salutat o asociaţie de ajutorare a victimelor şi celula psihologică a SAMU. Apoi, într-o cameră, el s-a întâlnit cu rude ale locuitorului Strasbourgului Pascal Verdenne, în vârstă de 61 de ani, una dintre persoanele ucise în atentat.

”Oamenii au nevoie să exprime afecţiune şi să primească afecţiune”, a comentat după vizită Alain Fontanel, prim adjunct PS în oraş. ”Este rolul preşedintelui şi este ceea ce face”, a declarat el pentru AFP.

Italia a anunţat vineri după-amiaza moartea lui Antonio Megalizzi, un jurnalist italian în vârstă de 28 de ani, originar din Trento (nord-est). Tânărul, care acoperea o sesiune a Parlamentului European (PE) la Strasbourg a fost atins la cap şi a fost inoperabil.

”RISC DE ATENTAT”

Planul Vigipirate a fost coborât vineri seara în toată Franţa la nivelul ”risc de atentat”, după ce a fost ridicat la cel mai înalt nivel, ”urgenţă de atentat” în urma atacului armat de la Strasbourg.

Metropola alsaciană a continuat, vineri, să-şi panseze rănile, la funeraliile unui garajist afgan venit în Franţa pentru a scăpa violenţei din ţara sa şicăzut sub gloanţele lui Chérif Chekatt.

”Cel mai bun dintre oameni”, a declarat imamul, nu este ”cel care este cel mai util musulmanilor, evreilor, creştinilor sau ateilor, ci întregii umanităţi”.

Citește și : Pompeo invocă securitatea naţională pentru a apăra alianţa cu Arabia Saudită

Venit la Strasbourg, procuroul Parisului Rémy Heitz a anunţat că alte două persoane din anturajul atacatorului au fost plasate în arest prevenitv, numărul total crescând astfel la şapte.

Ancheta urmează ca, în prezent, a spus el, ”să identifice eventuali complici sau coautori” susceptibili să-l fi ajutat sau încurajat pe Chekatt, ucis joi către ora locală 21.00 (22.00, ora României) în cartierul Neudorf, acolo unde i s-a pierdut urma după atentat.

”TOTAL OPORTUNIST”

Poliţişti i-au povestit şefului statului cum, după ce au reperat ”un individ suspect, care purta aceeaşi haină” ca Chérif Chekkat în semnalmente, patrula s-a oprit în dreptul său după care a deschis portiera, joi seara.

”L-am luat în cătarea armelor noastre. El avea mâna dreaptă în buzunar. I-am spus «scoate-ţi-vă mâinile din buzubare», iar el a tras un glonţ care a intrat în Berlingo, în spatele capului meu”, i-a spus el preşedintelui. ”Am tras până când a rămas nemişcat cu faţa la pământ, iar asta s-a întâmplat foarte repede”.

Bărbatul ”făcea parte dintre soldaţii” grupării Statul Islamic, a anunţat Amaq, media sa de propagandă. O revendicare ”total oportunistă”, a apreciat vineri ministrul de Interne Christophe Castaner.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, o femeie a văzut, joi după-amiaza un bărbat care semăna cu fugarul, rănit la braţ. Urme de sânge şi imagini video le-au permis poliţiştilor să fie siguri că era chiar el.

Marţi seara, cu puţin înainte de ora locală 20.00 (21.00. ora României), el a intrat în centrul istoric şi a tras în mai multe rânduri în trecători, iar pe alţii rănindu-i cu lovituri de cuţit. Martori l-au auzit strigând ”Allah Akbar” (”Allah e mare”).

El a fost implicat după aceea în schimburi de focuri de armă cu forţe de ordine şi a fost rănit la braţ, după care a reuşit să fugă cu un taxi, în care a povestit ceea ce tocmai făcuse.

Născut la Strasbourg, Chérif Chekatt a fost condamnat în 27 de rânduri în Franţa, în Germania şi în Elveşia, iar pe numele său s-a emis o fişă ”S” (”siguranţa statului”) de radicalizare islamistă.

În timpul detenţiei la închisoare, a fost reperat din cauza prozelitismului său. El era urmărit de serviciile de informaţii interne de când a ieşit din închisoare, fără să se detecteze veleităţi ale unei treceri la fapte.

În ziua atacului el urma să fie arestat de jandarmi, într-o anchetă de drept comun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.