StiripesurseDiasporaFranţa se pregăteşte de vaccinarea în masă a populaţiei

Franţa se pregăteşte de vaccinarea în masă a populaţiei

Publicat:

Guvernul francez ‘se aşează în bloc-starturi pentru a fi pregătit să distribuie un vaccin contra COVID-19’ încă din luna ianuarie dacă va fi validat, pentru anul 2021 fiind alocate în acest scop 1,5 miliarde de euro, a declarat marţi purtătorul de cuvânt ale executivului, Gabriel Attal, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Pregătim o campanie de vaccinare pentru a fi pregătită în momentul în care vaccinul va fi validat de autorităţile de sănătate europene şi naţionale şi pentru a putea, imediat după aceea, să lansăm un vaccin’, a explicat secretarul de stat la postul public France 2.

Citeşte şi: Germania şi Franţa vor un New Deal european cu SUA

‘Agenţia Europeană a Medicamentului a indicat în acest weekend că se gândeşte că va putea valida un prim vaccin până la sfârşitul anului, astfel încât să poată fi distribuit începând cu luna ianuarie’, a menţionat el, confirmând posibilitatea unei campanii încă de la începutul lui 2021.

După ce laboratoarele american Pfizer şi german BioNTech au anunţat săptămâna trecută că vaccinul pe care îl dezvoltă în parteneriat are o eficacitate de 90%, compania americană de biotehnologie Moderna a comunicat luni că vaccinul său a arătat o eficacitate de 94,5%.


‘În acest stadiu, reamintesc că faza 3 nu s-a încheiat, acestea sunt rezultate preliminare, este mai bine să fim prudenţi’, a prevenit Attal.

El a amintit că, ‘la nivel european, mai multe sute de mii de doze (de vaccin) au fost rezervate pe lângă diferite laboratoare’.

‘Cinci contracte sunt deja finalizate, un al şaselea va fi, sperăm, în zilele următoare’, cu Moderna, a spus Attal, precizând că ‘a fost pusă deoparte o sumă de bani, 1,5 miliarde de euro pentru 2021 pentru a cumpăra o primă serie de vaccinuri’.

În ce priveşte alegerea unuia sau altuia din vaccinuri, Attal a dat asigurări că va fi reţinut ‘acela care ne dă cele mai multe şanse să oprim epidemia’.

Citeşte şi: Bulgaria BLOCHEAZĂ aderarea la UE a Macedoniei de Nord

El a explicat că ‘există o baterie de criterii’ asupra cărora se vor pronunţa autorităţile de sănătate, dar, ‘evident, există un criteriu de la care nu vom face derogări, acela al securităţii şi a celui mai mic risc’ pentru sănătate.

‘Cred că vom lua vaccinul care este disponibil cel mai rapid posibil şi care garantează o eficacitate importantă’, a mai spus el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.