StiripesurseDiasporaFranţa suspendă procedurile de adopţie a copiilor din Rusia şi Ucraina

Franţa suspendă procedurile de adopţie a copiilor din Rusia şi Ucraina

Publicat:

Franţa a decis să suspende procedurile de adopţie internaţională a copiilor rezidenţi în Rusia sau Ucraina, din cauza războiului, transmite AFP, potrivit agerpres

Decizia a intrat în vigoare joi, odată cu publicarea în Jurnalul Oficial.

Citește și : Petro Poroşenko: Ucrainenii luptă pentru libertate, democraţie şi pentru NATO, plătind ‘cel mai mare preţ, cu vieţile şi sângele lor’

Potrivit acesteia, toate procedurile de adopţie internaţională privindu-i pe copiii cu reşedinţa obişnuită în Ucraina sau Rusia de către orice persoană rezidentă în Franţa sunt suspendate pe o perioadă de trei luni.

Măsura de suspendare a procedurilor se aplică dosarelor care nu au dat loc, până la momentul actual, unei decizii a autorităţilor competente ucrainene sau ruse de punere în legătură între copil şi candidaţii la adopţie.


Citește și : Situaţia pe front în a 14-a zi a invaziei ruse în Ucraina

Conform unui bilanţ al ONU, peste 2 milioane de persoane s-au refugiat în străinătate de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie.

Până miercuri, 6.823 de refugiaţi (dintre care 6.540 ucraineni) ajunseseră în Franţa, a informat Ministerul de Interne, pe baza cifrelor furnizate de poliţia de frontieră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.