Inițiativa franceză se înscrie în cadrul misiunii create la sfârșitul lunii aprilie împreună cu Regatul Unit, care reunește aproximativ cincizeci de țări ce doresc să deblocheze pașnic trecerea. Palatul Élysée precizează că orice acțiune va fi „la distanță de părțile beligerante”
Etalarea puterii militare fără participare directă la război… Franța a transmis atât Iranului, cât și Statelor Unite, că portavionul său „Charles-de-Gaulle” – împreună cu avioanele Rafale aflate la bord – a traversat Canalul Suez în direcția golfului Aden. Nava-amiral a marinei franceze se află acum la mai puțin de o săptămână de navigație de Strâmtoarea Ormuz, scrie LE MONDE, potrivit stiripesurse.ro.
Într-o lume dominată de raporturi de forță, gestul este explicit. Dacă ar fi nevoie de o intervenție pentru restabilirea libertății de navigație în acest pasaj strategic, prin care circulau în timp de pace petrol, gaze și îngrășăminte, Franța ar fi „pregătită”, dar și „capabilă”, declară Palatul Élysée, precizând că orice acțiune va rămâne „la distanță de părțile beligerante”.
Închiderea acestui coridor maritim îngust de către Teheran, după declanșarea loviturilor americano-israeliene împotriva regimului iranian la sfârșitul lunii februarie, a destabilizat economia mondială. Prețul petrolului a explodat, oscilând în jurul valorii de 100 de dolari (85 de euro) pe baril și ar putea, potrivit celor mai pesimiste prognoze, să ajungă la 150 sau chiar 200 de dolari dacă conflictul se prelungește. Totuși, miercuri, cotațiile erau în scădere pe fondul perspectivei unor noi negocieri între Statele Unite și Iran, președintele american, Donald Trump, evocând „șanse bune” pentru un acord.
Această inflație sărăcește gospodăriile și îmbogățește Rusia, aflată în război cu Ucraina și mare producătoare de petrol. În ceea ce privește Europa, spectator neputincios al conflictului, aceasta intră în panică. Ținute la distanță de negocierile dintre Washington și Teheran, statele europene au constatat că blocada porturilor iraniene, decisă ca represalii de Statele Unite pe 13 aprilie, precum și tentativa efemeră a americanilor de a forța deschiderea strâmtorii – operațiunea „Project Freedom” („Proiectul Libertate”) –, abandonată la 48 de ore după lansare, pe 4 mai, nu au făcut decât să agraveze situația.
Subiect „urgent”
Emmanuel Macron repetă neobosit că acest război nu este al Franței. Totuși, Parisul „își adaptează poziția” pentru a încerca să limiteze consecințele conflictului suportate de Europa, admite Palatul Élysée. „Daunele asupra economiei mondiale sunt din ce în ce mai evidente, iar riscul prelungirii ostilităților este prea serios pentru a ne putea resemna”, explică o sursă de la Élysée. Tirurile iraniene care au lovit marți un portcontainer francez al companiei CMA CGM, rănind mai mulți marinari în ciuda escortei oferite de marina americană, „nu fac decât să ilustreze validitatea demersului inițiat de Élysée”, apreciază surse prezidențiale.
Inițiativa franceză se înscrie în cadrul misiunii construite la sfârșitul lunii aprilie împreună cu Regatul Unit pentru a reuni aproximativ cincizeci de țări dornice să deblocheze pașnic strâmtoarea Ormuz. Constatând ineficiența limbajului forței, coaliția dorește să promoveze calea diplomatică. „Acest război nu este al nostru. Asta nu se schimbă. Dar asta nu înseamnă că nu putem lua măsuri pentru a ne apăra interesele”, afirmă o sursă diplomatică britanică.
Pentru securizarea strâmtorii, Parisul și partenerii săi spun că nu mai așteaptă un armistițiu complet între Washington și Teheran. Franța susține că ar putea acționa pentru reducerea primelor cerute de companiile de asigurări imediat ce va obține o formă de „claritate politică” din partea celor doi protagoniști, garantând că navele nu vor fi ținte ale atacurilor.
„Efectul restricțiilor ilegale impuse de Iran asupra tranzitului naval prin strâmtoarea Ormuz arată clar statelor occidentale că stabilitatea lor economică necesită măsuri de securitate”, observă, pentru Le Monde, contraamiralul în retragere Mark Montgomery, membru al Foundation for Defense of Democracies, un centru de reflecție din Washington.
Parisul, care dorește să izoleze problema „urgentă” a strâmtorii Ormuz de restul negocierilor privind programul nuclear și balistic iranian, speră să convingă atât Washingtonul, cât și Teheranul să accepte condițiile sale. „L-am invitat pe președintele iranian [Massoud Pezeshkian] să profite de această oportunitate și intenționez să discut despre acest subiect cu președintele Trump”, a precizat Emmanuel Macron miercuri pe X, cerând „tuturor părților să ridice blocada strâmtorii Ormuz fără întârziere și fără condiții”.
„Noi avem dreptate”
Franța subliniază că o astfel de inițiativă „este în interesul comun”: regimul de la Teheran suferă din cauza paraliziei strâmtorii Ormuz, care privează țara de venituri petroliere, în timp ce Washingtonul resimte efectele inflației. Potrivit Palatului Élysée, cele două state rivale, Statele Unite și Iranul, „ne vor asculta [pe noi, francezii], pentru că avem dreptate”.
Analiștii sunt însă mai rezervați. „Iranul ar putea fi determinat să permită un trafic limitat către Europa. Dar strâmtoarea rămâne unul dintre puținele instrumente de care dispune regimul pentru a descuraja noi atacuri israeliene și americane. Fără aceasta, nu i-ar mai rămâne mare lucru, având în vedere daunele suferite de capacitățile sale militare și cele provocate aliaților săi”, estimează Arman Mahmoudian, cercetător la Global and National Security Institute și profesor la Universitatea South Florida. Teheranul ar fi cu atât mai puțin dispus să renunțe la această carte strategică „cu cât Israelul și Washingtonul lasă încă să planeze ideea unei schimbări de regim în Iran”, continuă expertul.
În relația cu Statele Unite, „Franța își poate exprima preferințele, dar este puțin probabil să poată forța Washingtonul să-și modifice fundamentele strategiei”, completează Peter Rough, cercetător la Hudson Institute din Washington.
„Un portavion este un mesaj. O proiecție de putere. O amenințare. Dar asupra cui proiectează Franța această amenințare? Asupra Iranului? Asupra Statelor Unite?”, se întreabă, în cele din urmă, Elie Tenenbaum, directorul Centrului pentru Studii de Securitate al Institutului Francez pentru Relații Internaționale, considerând că manevra Parisului este, în acest stadiu, înainte de toate simbolică.Claire Gatinois
