StiripesurseDiasporaFranţa va primi 400 de solicitanţi de azil din Grecia 'în...

Franţa va primi 400 de solicitanţi de azil din Grecia ‘în lunile următoare’

Publicat:

Franţa a anunţat joi că va primi 400 de solicitanţi de azil din Grecia ‘în lunile următoare’, transmite AFP, citând un interviu acordat de ambasadorul Parisului la Atena pentru agenţia elenă ANA, potrivit agerpres.

”Vrem să ajutăm Grecia să facă faţă creşterii fluxurilor de migraţie din ultimele luni’, a declarat ambasadorul Patrick Maisonnave, precizând că ţara sa va primi ‘400 de persoane care au ajuns pe teritoriul grec’.

Citește și : Ahmet Davutoglu îşi face propriul partid în Turcia

În ce-i priveşte pe cei cărora le este respinsă cererea de azil, diplomatul francez a precizat că Parisul ‘va colabora cu Grecia şi cu Agenţia europeană de control al frontierelor, Frontex, pentru returnarea lor în ţara de origine’.

‘Vom întări, de asemenea, lupta împotriva reţelelor de trafic de imigraţie clandestină’, prin ‘prezenţa unor experţi franceză în Grecia’, a adăugat Maisonnave.


Grecia a redevenit în 2019 prima poartă de intrare a migranţilor şi refugiaţilor în Europa.

Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), numărul migranţilor sosiţi pe insulele elene dinspre Turcia a depăşit 55.000.

Citește și : Trump s-a supărat că n-a fost ales el Persoana Anului 2019 şi o ironizează pe Greta Thunberg: ‘Relaxează-te, Greta! Relaxează-te!’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.