StiripesurseSintezeFratele lui Hassan Rouhani, ani grei de închisoare pentru corupţie

Fratele lui Hassan Rouhani, ani grei de închisoare pentru corupţie

Publicat:

Un tribunal din Iran l-a condamnat pe fratele preşedintelui Hassan Rouhani, Hossein Fereydoun, la o pedeapsă de cinci ani de închisoare, informează marţi agenţia Reuters, citând agenţia semioficială Fars, potrivit agerpres.

Un purtător de cuvânt al tribunalului a menţionat că Fereydoun s-ar putea confrunta cu noi acuzaţii, într-un alt caz, fără a da alte detalii.

Citeşte şi: O jurnalista din Maroc face închisoare pentru ‘avort ilegal’

Hossein Fereydoun, frate şi consilier special al lui Hassan Rouhani, a fost reţinut în iulie 2017 după ce a fost citat în mai multe afaceri de corupţie, justiţia anunţând atunci că este acuzat de “delicte financiare”. A fost eliberat a doua zi după arestare în urma achitării unei cauţiuni de mai multe milioane de dolari, potrivit mai multor media locale.

Potrivit publicaţiei The National din Emiratele Arabe Unite, procesul încheiat acum cu condamnarea sa la închisoare a început în februarie şi a implicat alţi şase coacuzaţi, dar autorităţile nu au furnizat informaţii privind acuzaţiile care le-au fost aduse.


Citeşte şi: China sărbătoreşte cu mare fast 70 de ani de comunism

Susţinători ai preşedintelui au denunţat un proces politic, vizând exercitarea de presiuni asupra lui Rouhani.

Cei doi fraţi nu mai au acelaşi nume de familie, după ce Hassan Rouhani a decis mai demult să şi-l schimbe.

Hossein Fereydoun, căruia i se mai spune în Iran “ochii şi urechile” preşedintelui, a fost implicat între altele în negocierile ce au precedat acordul internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.