StiripesurseDiasporaFuneraliile şi înmormântarea lui Mihail Gorbaciov se vor desfăşura sâmbătă

Funeraliile şi înmormântarea lui Mihail Gorbaciov se vor desfăşura sâmbătă

Publicat:

Funeraliile ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, decedat în noaptea de marţi spre miercuri la vârsta de 91 de ani, se vor desfăşura sâmbătă, a anunţat fiica sa, Irina, potrivit agenţiei Interfax citate de Reuters şi EFE, potrivit agerpres

Ceremonia funerară va avea loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, rezervată personalităţilor ilustre. Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin la moartea acestuia în anul 1953.

Citește și : Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa sunt iar în creştere

Potrivit anunţului fiicei lui Mihail Gorbaciov, înmormântarea va avea loc de asemenea sâmbătă, la cimitirul Novodevici din Moscova.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri mai devreme că preşedinţia rusă va decide în cursul zilei dacă Mihail Gorbaciov va avea parte de funeralii de stat.


Peskov a mai declarat că preşedintele Vladimir Putin urmează să decidă de asemenea dacă va participa la funeralii.

Kremlinul l-a descris miercuri pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat în acelaşi timp ”romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.

Citește și : Platforma de socializare a lui Donald Trump, INTERZISĂ în Google Play

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.